
Clujenii au făcut doar 1-1 cu Pandurii și visul european începe să dispară
Managementul echipei CFR Cluj lăsa impresia că nu dă greș, echipa adjudecându-și titlul de campioană de câte ori și-l propunea. Mai exact, șefii din Gruia nu trăgeau în fiecare an la trofeu, ci o dată la două sezoane, astfel încât în cele intermediare să se poată concentra asupra participării în grupele Ligii Campionilor. Conform acestui stas, CFR Cluj trebuia să pornească în forță în această ediție a întrecerii interne, dar în primele opt etape au arătat nu doar că nu se pot lupta cu Steaua, dar că nu au nici măcar forța necesară de a rămâne în apropierea podiumului. În acest weekend, CFR Cluj a obținut o remiză în fața Pandurilor Târgu Jiu, 1-1, rezultat care nu poate fi considerat neapărat unul negativ, dar care adâncește cu siguranță criza ardelenilor. De asemenea, postul antrenorului Petre Grigoraș este serios amenințat după ce elevii săi au remizat tocmai împotriva fostei sale echipe. „Din păcate noi, după o primă repriză acceptabilă în repriza a doua nu am mai putut ține ritmul. Un joc cu intensitate mare necesită o pregătire mult mai bună, iar la mulți dintre juctorii noștri se vede. Se vede că nu au meciuri multe în picioare. Unii jucători deja din minutul 55 au dorit schimbarea. E dureros, de supărător, e trist, dar e adevărat. La gol a fost o greșeală în lanț a tuturor. Nu am niciun fel de problemă de comunicare cu jucătorii, din păcate problema este jocul”, a declarat Petre Grigoraș la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
El a recunoscut că nu este foarte sigur pe postul său, lăsând loc și unei posibile despărțiri. Antrenorul a precizat că nu a avut nicio discuție cu Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany, dar nu a negat posibilitatea ca ei să hotărască, în curând, înlocuirea sa. „Trebuie să îi întrebați pe conducători. Nu mi-a spus nimeni că e ultimul joc, că dacă nu câștigăm sunt dat afară”, a mai spus Petre Grigoraș.
Cadu a deschis scorul pentru CFR Cluj, din penalty, în minutul 14, iar Eric a egalat pentru oaspeți, în minutul 58, stabilind și rezultatul final, 1-1.
foto: www.cfr1907.ro
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















