Clubul englez Manchester City a fost cumpărat acum două zile de compania Abu Dhabi United, din Emiratele Arabe Unite, iar investițiile nu au întârziat să apară. Prima bombă a "cetățenilor" e aducerea brazilianului Robinho, de la Real Madrid, antrenorul Mark Hughes fiind extrem de încântat de viitorul său elev.
"Am mai spus că dacă vrem să ne putem lupta cu marile echipe din Premiere League trebuie să ne putem lupta pentru aducerea unor jucători de asemenea calibru, iar Robinho este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni jucători din lume", a spus antrenorul lui Manchester City, adăugând că echipa sa va mai transfera vedete de acest calibru în viitor: "Abia aștept să-l prezint pe Robinho jucătorilor, apoi fanilor. Acest transfer arată foarte clar care sunt ambițiile clubului Manchester City".
Astfel, Robinho a ajuns în Premier League până la urmă, deși toată vara s-a aflat în negocieri cu Chelsea Londra.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















