Dupa ce in primele zile sportivii romani au avut o comportare destul de modesta in cadrul regalului atletic ce se desfasoara la Paris, Ionela Tarlea, Adelina Gavrila si Mihaela Melinte au adus o raza de speranta, calificandu-se pentru finalele la 300 metri garduri, respectiv triplusalt si aruncarea ciocanului. Ionela, desi nu pare in cea mai buna forma, a terminat pe locul doi in semifinala in care a alergat, fiind depasita doar de rusoaica Iulia Pecionkina. Timpul realizat de atleta noastra (54,84) nu a fost insa decat al cincilea, in cealalta semifinala, Jana Pittman (Australia) si Sandra Glover ( SUA) coborand sub 54 de secunde. Finala este programata maine si speram ca Tarlea va avea un cuvant de spus. Ieri, a fost si randul Mihaelei Melinte sa intre in arena. Chiar daca nu a ajuns in forma maxima, reprezentanta noastra nu a avut emotii si a obtinut calificarea cu o aruncare de 67,27m, a cincea performanta a eliminatoriilor. Joi, principalele ei adversare la aurul mondial se anunta frantuzoaica Montebrun (71,36m), cubaneza Moreno (70,91m), rusoaica Olga Kuzenkova (69,53m) si germanca Betty Heidler (67,46m). Aseara, Gabriela Szabo a alergat in seriile probei de 5.000 de metri. Cele mai asteptate momente ale intrecerilor de la Paris au fost finalele la 100 de metri. In proba feminina, victoria a revenit americancei Kelli White, care a oprit acele cronometrului dupa 10,85 secunde, in timp ce Kim Collins (Saint Kitts & Nevis) a invins in cursa baietilor, fiind inregistrat cu 10,07.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















