Marea sărăcire – de care bătrâna corabie care este țara noastră s-a lovit ca de un aisberg greu cât Carpații – șterge cu putere și ultima urmă de omenie din spitale. Încă de când bolnavul trece de poartă, stafilococi mai flămânzi ca ăia clasici se abat asupra rudelor care îl poartă pe brațe sau pe targă. Portari, infirmiere, surori, asistente și medici se reped asupra rudelor și le percheziționează din priviri căutând, cu trompe spumegând de salivă, portofelul. Vor bani, mai mulți bani ca înainte de mutilarea salariilor; vor tot mai mulți bani, vor toți banii, dacă e posibil. De parcă n-ar fi suficient că tot pe spezele bietelor neamuri ale suferindului cade obligația de a cumpăra medicamentele necesare, de care orice așezământ spitalicesc din România duce lipsă din oficiu…
E ceva asemănător canibalismului din Rusia, în timpul marelui asediu hitlerist de la Stalingrad. Români mușcând canibalic unul din altul, la micul dejun, la prânz și la cină. Pentru că, în fond, nevoiași sunt și de o parte, și de alta; și în tabăra personalului medical, și în oastea gemând de răni a bolnavilor.
Nimeni n-are însă timp să mediteze la asemenea finețuri: sunt vremuri de răscruce între mai multe grade de sărăcie, vremuri când trebuie acționat, deoarece doar cei puternici și cu nesimțirea oțelită supraviețuiesc și merg mai departe, deși nici ei nu știu încotro. Mila pentru semenul tău este o idioțenie depășită, după cum complet depășit este un fraier coclit ca Iisus, cu bâiguielile lui despre iubirea aproapelui, cu tot.
Dar canibalismul, odată ce a apărut, se vădește imposibil de strunit. O asistentă medicală, cu care mă aflu într-un grad relativ de prietenie, mi se plângea că, fiind nevoită să-și interneze tatăl în clinica unde lucrează, s-a trezit că profesorul îi pretinde chiar și ei bani.
– Crede-mă, așa ceva nu s-a mai pomenit până acum! Era o lege nescrisă să nu ne cerem bani între noi… Sunt, orișicât, colaboratoarea lui, chiar dacă mă aflu pe o treaptă profesională inferioară. Parcă e sfârșitul lumii.
Désolé, chérie, dar nu-i niciun sfârșit al lumii! Ceea ce-mi spui dumneata e un simplu act canibalic, din aceeași lume a noastră, care merge mai departe, zăngănindu-și sinistru lanțurile de stafie.
