Turiştii pot alege pachete cu excursii scurte şi să viziteze Albena sau Gabrovo şi să poată admira monumentul natural -Pobiti Kamăni- şi basorelieful în piatră -Madarski konnik-. Traseul va continua cu Veliko Tărnovo, capitala din timpul celui de al doilea Regat bulgar, şi cu vizita cetăţii istorice Tareveţ, manăstirii -Drianovski manastir-, muzeului etnografic -Etăr-, satului Arbanasi, manăstirii Petru şi Pavel, bisericii -Rojdestvo Hristovo- (Naşterea lui Cristos) şi casei -Konstanţalievata-. Se pot face şi excursii de o zi la -Madarski konnik-, inclus în lista Unesco a patrimoniului cultural mondial, -Pancio Vladigherov-, apoi la Preslav, care ne transpune în epoca din mijlocul secolului al XIX-lea prin prezentarea unor vechi meserii bulgăreşti – ţesut manual de preşuri, dărăcit lană, croşetat dantele, vizită la Nesebăr. Se pot solicita şi variante precum Safari cu jeepul – plecare cu jeepul din Albena, vizitarea unei case ţărăneşti, Picnic pe iaht – plecare cu autobuzul spre portul de iahturi din Balcik, plimbare în direcţia Capului Caliacra sau -Bulgaria pitorească- – plecare din Albena, vizitarea monumentului natural -Pobiti kamăni-, vizitarea prisăcii din satul Gabărniţa cu degustare de miere de albine, vizitarea caselor-muzeu din zona Kamcia, plimbare cu căruţa trasă de măgăruşi, degustare de vinuri bulgăreşti. Se pot face şi excursii de o jumătate de zi, cu vizitarea crescătoriei de cai -Kabiuk- – cea mai mare din ţară, vizitarea geamiei Tombul – cea mai mare în Peninsula Balcanică.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















