Consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu a declarat luni la Brașov, după lansarea oficială a celei de a treia ediții a proiectului "Academica BNR", că am intrat într-o lume în care banii sunt mai puțini, mai scumpi și trebuie să ne descurcăm de aici încolo cu foarte puțini bani.
?óÔé¼?¿"Ceea ce guvernatorul Mugur Isărescu nu a vrut să spună foarte clar aici, vă va spune Clubul de la Roma care a finalizat un raport acum câteva săptămâni și care în 30 martie va fi lansat și la București și va fi tradus și în limba română. Vor fi prezenți la București chiar autorii raportului în care se spune că, în următorii 40 de ani, lumea trebuie să se bazeze pe o creștere sustenabilă, adică pe bani făcuți, nu contrafăcuți. Înainte de criză, lumea s-a obișnuit cu bani contrafăcuți. De aici încolo, patru decenii lumea ar trebui să se obișnuiască cu bani făcuți și banii făcuți înseamnă, potrivit unui cântec din Ardeal, 'Banii se fac la pădure din topor și din secure. Banii nu se fac așe, stând în cârciumă și a be'. Cam asta este esența cuvântului pe care l-a avut Guvernatorul la întâlnirea de aici", a spus Vasilescu. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Acesta a adăugat că în prezent cam trei milioane de persoane din România fac bani pentru 19 milioane de locuitori. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Referitor la banii alocați din bugetul UE, cei 39,9 miliarde de euro, Adrian Vasilescu a precizat că aceștia sunt bani din vitrină. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Ei stau acum în vitrină și de multe ori noi ne uităm la ei cum se uită un copil la o ciocolată și părinții nu au bani să-i dea să o cumpere. Așa ne uităm și noi la acești bani și depinde de noi ce vom face în acești șapte ani, până în 2020, să aducem în țară această sumă, aproape 40 de miliarde de euro. Este o sumă, dar nu este ușor de luat pentru că banii aceștia nu se dau, trebuie să fie luați", a concluzionat consilierul guvernatorului BNR.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















