
Președintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a declarat în cadrul unei interviul pentru Kanal5 că o parte dintre locuitorii estului Ucrainei îi sprijină pe insurgenții pro-ruși, fapt ce îngreunează operațiunile militare ale Kievului.
‘Să vorbim acum sincer, locuitorii din aceste regiuni îi susțin’ pe simpatizanții federalizării, a afirmat Turcinov, care a fost criticat de unii dintre aliații săi de la guvernare pentru lentoarea cu care se desfășoară ‘operațiunea antiteroristă’ din sud-estul țării. Pe alocuri și forțele de ordine simpatizează cu insurgenții’, a mai spus președintele interimar ucrainean, menționând, în special, reprezentanți ai trupelor antirevoltă Berkut, care au fost desființate, însă o parte a angajaților săi a trecut în subordinea actualului Minister de Interne și ‘nu își îndeplinesc sarcinile’.
Cu toate acestea, ‘operațiunea antiteroristă în sud-estul Ucrainei va continua și va da rezultate’, a declarat Turcinov, în interviul pentru Kanal5, indicând că pentru a împiedica extinderea tendințelor separatiste în alte regiuni ale țării, Ministerul ucrainean de Interne a început crearea de unități speciale, iar la ora actuală activează deja șapte astfel de batalioane.
În dimineața zilei de 2 mai, armata ucraineană a început o ofensivă asupra orașului Slaviansk, fief al militanților proruși din estul Ucrainei, cu utilizarea aviației militare și tancurilor. Au fost raportate victime de ambele părți, dar cifrele diferă de la o sursă la alta și nu există posibilitatea verificării lor. După ce au câștigat controlul unor clădiri administrative din Slaviansk, Kramatorsk și Grușkovka, armata ucraineană a pierdut din nou controlul acestor în favoarea milițiilor pro-ruse.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















