Home Cultură Balet pe gheata cu… surprize

Balet pe gheata cu… surprize

DISTRIBUIŢI

Cei care, cu patru decenii in urma, priveau, fascinati, feeria baletului pe gheata prezentat, pe ecranele cinematografelor, in superproductii rusesti de mare frumusete si stralucire, aplaudand, apoi, trupa -Moscow on Ice-, sosita in turneu la Bucuresti prin anii *60, au pastrat in suflet nostalgia acelor imagini minunate, astfel incat revenirea ansamblului pentru o noua reprezentatie a atras, in principiu, atentia si interesul unui public numeros. Se pare insa ca organizatorii s-au aflat intr-o zodie nefasta, pentru ca inainte cu doar cateva zile de spectacol, Ministerul Lucrarilor Publice si-a amintit sa -someze Complexul Lia Manoliu sa nu mai permita organizarea evenimentelor sportive in incinta patinoarului, pentru ca exista pericolul prabusirii tavanului-, desi, dupa cum a mentionat ulterior, pentru Mediafax, ing. Paul Ioan, expert tehnic in constructii si profesor la Universitatea Tehnica de Constructii, cel care a condus expertiza, -nu stiu de ce a facut ministerul aceasta somatie abia acum, expertiza am semnat-o din 1996 si ar fi trebuit ca in termen de patru ani sa se ia masuri. Intr-adevar, am semnalat acolo niste probleme – cladirea fiind veche de cateva zeci de ani – printre care si pericolul ca acoperisul sa se prabuseasca. De aici si pana la a interzice desfasurarea unui spectacol deja contractat e cale lunga. Paul Ioan a declarat ca va certifica si in scris ca -nu se va intampla nici o nenorocire in incinta patinoarului in conditii normale de exploatare.- In aceasta situatie, la conferinta de presa, atat organizatorul, Ioan Iliescu, cat si presedintele companiei -Moscow on Ice-, Serghei Zviaghin, au afirmat ca isi asuma raspunderea prezentarii spectacolului; ba mai mult, Zviaghin a subliniat (preluat in acelasi comunicat Mediafax) ca -trupa noastra a facut turnee in toata lumea si am vazut patinoare in stare mult mai proasta in tari precum Franta sau Canada. Noi ne-am antrenat doua zile la rand in acest patinoar, gheata este foarte buna, asa ca vom sustine spectacolul-. Extrem de mediatizata, -amenintarea- i-a determinat pe multi sa renunte la placerea de a vedea -pe viu- reprezentatia, astfel incat, in prima seara, publicul a fost extrem de redus ca numar, doar vreo 300 de curajosi inghetand (la propriu) timp de doua ore pentru a asista la derularea unor momente mai mult sau mai putin performante. Parte dintre ei facusera o tentativa de a returna biletele, dar pentru ca cererea le-a fost respinsa, au intrat totusi in patinoar, privind cand la dansatori, cand la… tavan. Si trebuie spus ca biletele au fost foarte scumpe (raportat la buzunarul celor care, poate, ar fi dorit sa-si aduca si copiii, si nepotii la un astfel de spectacol, care i-a incantat si pe ei in anii copilariei), un argument in plus atat pentru cei care, totusi, nu s-au indurat sa arunce -pe fereastra- 500.000 sau 700.000 de lei pe care ii platisera deja sau, la polul opus, pe care nu-si puteau permite sa-i plateasca.

Trupa (care a adus la Bucuresti 33 de artisti) a prezentat un spectacol care, sub titlul -Ice Kaleidoscope-, a fost creat, in urma cu 40 de ani, de catre fondatorul si, totodata, primul coregraf al ansamblului, Leonid Lavroski, -actualizat de coregraful principal al companiei, Igor Sapovalov. Acesta a adaptat numerele clasice ale productiei conform noilor tendinte din dezvoltarea dansului-. Poate faptul ca productia a fost gandita in urma cu patru decenii, poate deceptia interpretilor care au dansat in fata tribunelor goale sau poate pur si simplu faptul ca, de multi ani, patinajul artistic ne-a oferit, prin intermediul televiziunii, momente performante de mare arta au determinat o perceptie destul de modesta a evolutiei trupei, care nu a avut nici pe departe stralucirea, nervul si precizia care asteptam sa ne uimeasca. Cele 150 de costume multicolore, simpatice, dar cu un exces de -sclipici- la limita bunului gust, au conferit, in jocul de lumini uneori inspirat, alteori ametitor, o anume spectaculozitate a reprezentatiei in ansamblu. Poate cel mai reusit si inchegat moment a fost -Frumoasa din padurea adormita-, in care personajele sunt conturate sugestiv, cu costume adecvate si frumoase, desi, cu mici exceptii, -plimbarea- pe gheata a fost, si aici, predominanta, Printul era cam prea -bine hranit-, iar muzica lui Ceaikovski a fost completata, in final, cu un colaj cel putin ciudat, incluzand -Marsul nuptial- de Mendelssohn-Bartholdy, -Marsul lui Radetzky- de J. Strauss si Concertul pentru pian de Ceaikovski.

Sonorizarea defectuoasa (dar cu multi decibeli) a facut extrem de dificila intelegerea comentariului si a titlurilor fiecarei secvente anuntate, program nu a existat, astfel incat am -ghicit- cateva partituri celebre si am dedus, dupa costume, cam ce doreau sa exprime artistii, desi in mare parte miscarea lor nu avea nici o legatura cu muzica sau cu continutul ideatic propus (exemple in acest sens ar fi -Dansul toreadorilor-, dansul derulat pe celebrele -Torna a Suriento- sau -Partiro-, apoi -dansul cu cai- sau chiar -Ciuleandra-, oferita in final).

Mai aproape de ceea ce asteptam au fost -Scufita rosie-, dansurile indiene, ucrainene si rusesti (imensa papusa cu cosite blonde ce insotea ansamblul avand insa dinti de iepure si nas de claun…) si, in general, solo-urile interpretate de prim-balerinii trupei.

Cu ani in urma, fostii campioni la patinaj artistic deveneau solisti de marca ai unor asemenea companii, dar acum probabil ca lucrurile s-au schimbat… Ceea ce nu s-a intamplat cu maniera de redactare a materialelor pentru presa, ramase in inconfundabilul stil al anilor *50 (cand a luat fiinta ansamblul), astfel incat citim ca -sarcina de a monta primul spectacol i-a revenit celebrului Leonid Lavroski-, ca printre coregrafi s-au aflat stele ale baletului clasic, printre care -si marele Mihai Godenko, medaliat cu cele mai inalte distinctii ale culturii rusesti- etc.

Si totuti, cele cateva sute de spectatori-platitori au aplaudat, s-au bucurat sa vada ceva (poate) nou si s-au mai dezmortit chiuind si fluierand a entuziasm (dar mare parte… a paguba).

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.