
Guvernul Ponta îi obligă pe români să facă împrumuturi doar în lei dacă doresc să mai aibă acces la programul Prima Casă. În consecință, românii ar putea ajunge să plătească rate mari pentru locuințe mai mici și mai ieftine, deoarece creditele în lei sunt mult mai scumpe decât cele în euro. Prin urmare, decizia Guvernului de a modifica programul Prima Casă, prin întreruperea susținerii creditelor în euro, mai ieftine, ar putea spulbera visul a mii de tineri care doresc să devină proprietari.Efectul se va resimți și pe piață, întrucât este de așteptat ca mulți tineri să renunțe la achiziționarea unei case și să se mulțumească cu același statut de chiriaș.
Conform datelor oficiale, 94.000 de familii au reușit să-și cumpere o locuință prin programul Prima Casă, în cei patru ani de când funcționează. Din cauza costurilor mari pentru împrumuturile în lei, peste 93% dintre ei au ales să ia creditele în euro. Astfel, numai în acest an, 13.000 de români au obținut un credit garantat de stat.
Guvernul a decis recent suplimentat fondurile, dar a pus condiții: cine vrea un credit garantat de stat și cu un avans de numai 5% se va împrumuta doar în lei, nu și în euro.
„O să vedem ce aduce acest experiment. S-ar putea să ducă la ceva ieftiniri ale creditului în general, o să vedem scăzând dobânzile la credite, o să vedem poate întâmplându-se și alte lucruri”, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, fără să fie prea sigur nici el de evoluția pieței..
Deocamdată, creditele în lei sunt mai scumpe și, prin urmare, mai greu de accesat. De exemplu, cu un venit de 2.800 de lei pe lună, un român putea împrumuta aproape 60.000 de euro. Obligat să acceseze un credit în lei, acesta va primi de la bancă mai puțini bani – doar puțin peste 203.000 de lei, adică în jur de 46.000 de euro. Acest lucru va aduce o migrare de la apartamente cu două camere către garsoniere și de la locuințe noi către cele vechi, spun specialiștii citați de digi24.ro.
Cine nu vrea să renunțe la confort va trebui să plătească rate mai mari. Astfel, la un credit de 57.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata este de 386 de euro – echivalentul în lei – dacă împrumutul este luat în moneda națională. Pentru același credit luat în euro, rată lunară este cu 90 de euro mai mică.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















