Home Economic-Financiar Ministerul Agricultorii nu irigă terenurile de pe lângă București de frica hoților

Ministerul Agricultorii nu irigă terenurile de pe lângă București de frica hoților

DISTRIBUIŢI

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat, ieri, că nu se mai fac irigații în mai multe comune din județul Ilfov deoarece se fură instalațiile de irigare și că nu le poate asigura paza. "Rezultatele controlului dispus de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la rețeaua secundară a sistemului de irigații și la canalele din județele Timiș și Ilfov arată că infrastructura sistemului de irigații și de desecare nu a fost întreținută potrivit destinației sale, aflându-se în prezent într-o stare accentuată de degradare", se arată într-un comunicat al instituției. Astfel, în Ilfov, amenajările de irigații sunt nefuncționale din cauza distrugerilor și furturilor agregatelor, instalațiilor și componentelor din dotarea stațiilor de pompare. "Pentru evitarea furturilor și distrugerii stațiilor de pompare, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a decis să dezafecteze agregatele, instalațiile și componentele din dotarea acestora și le-a depozitat în spațiile administrate de ANIF și le asigură pază", se mai spune în comunicat. Clădirile stațiilor de pompare, pentru care ANIF nu a asigurat pază, au fost distruse în proporție de 80-90%. De vina ar fi și extinderea imobiliară, ocazie cu care canalele din amenajările de desecare și irigații au fost afectate de construcția de imobile prin astupare parțială sau totală, făcând imposibilă intervenția în vederea întreținerii și reparației acestora.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.