Isarescu, inca odata cu un pas inaintea vestului

Cel mai longeviv demnitar postdecembrist demonstrează încă odată că faptul că, în lupta pentru menţinerea echilibrului macroeconomic, mută cu mult înaintea omologilor din vestul Europei sau de peste Ocean. Nu de puţine ori guvernatorul a fost hulit în cor atat de către -înfometaţii de credite- dar şi de o categorie de bancheri avizi de profituri pe termen scurt. Motivul cel mai adesea invocat: BNR nu vrea să lase procesul de creditare la voia întamplării, chiar dacă acum supravegherea sa constă în primul rand în verificarea şi aprobarea normelor de creditare ale fiecărei bănci comerciale în parte.

Guvernatorul nu a făcut niciodată compromisuri cu stabilitatea financiară. Cei din jur i-au tot aruncat în faţă exemplul american, unde aprobarea unui credit pentru locuinţă sau automobil este o simplă formalitate.

Dar iată că această -politică relaxată- zguduie din temelii poate cel mai stabil sistem financiar din lume. Punctul de plecare: piaţa creditului ipotecar, pe componenta sa de risc. Spus într-un mod cat mai explicit, banii daţi de bănci nu se mai întorc la termenele contractuale stabilite iar piaţa americană nu mai are lichidităţi să continuie procesul de creditare.

Efectul de domino nu s-a lăsat mult aşteptat: Fed nu a putut să mai efectueze mărirea dobanzii de intervenţie fiind obligată să pompeze zilnic miliarde de dolari în piaţă, pentru a evita colapsul. Bursele au reacţionat şi ele prompt: pe de o parte titlurile instituţiilor financiare au coborat cu valori nemaiîntalnite din 2003 (băncile expuse pe ipotecar au pierdut chiar 10% din cotaţii), pe de altă parte investitorii vand şi răman în expectativă (sau mută banii către instrumente sigure cum ar fi certificate de trezorerie sau obligaţiuni municipale). Una peste alta cele două au tras bursele americane în jos cu 3-4 procente zilnic. Fondurile de investiţii, prezente cu zecile de mii în SUA au cunoscut şi ele minusuri nemaiîntalnite.

Foarte rapid, efectele crizei americane s-au propagat şi într-o Europă de vest aflată undeva între largheţea americană şi prudenţa -marca- Isărescu. Nici Japonia şi Australia nu se simt mai bine. Băncile centrale pompează miliarde de euro pentru stabilizarea pieţelor, nota de plată urmand să apară abia peste cateva luni (ea ar putea cuprinde scumpiri de credit şi creşteri de inflaţie, în mod cert).

Şi dacă tot am ajuns la acest tip de intervenţie ce ţine de politica monetară a fiecărui stat, să zăbovim o clipă asupra unui alt detaliu. Nu a trecut prea mult timp de la o presupusă intervenţie a băncii centrale menită să oprească influenţa capitalului speculativ asupra aprecierii nesustenabile a leului. Presa şi nu numai s-a repezit cu năduf să-l contreze pe toate părţile pe guvernator, acuzandu-l de intervenţii nejustificate în probleme ce trebuie să ţină exclusiv de piaţă. Sunt curios cate publicaţii şi caţi analişti îl vor contra pe şefii FED, BCE, Banca Japoniei, Canadei sau Australiei pentru intervenţiile disperat, cu costuri uriaşe, de salvare a pieţelor financiare.

Sigur, mulţi carcotaşi mă vor contra pe motiv că a compara Romania cu SUA sau UE e ca şi cum ai alătura puricele şi elefantul (mai concret piaţa creditului nostru cu sutratele vestice). Nimic mai adevărat, însă esenţa contează, iar măsurile stricte de politică monetară la care Isărescu ţine mai mult decat la orice sunt la fel de valabile în orice colţ al lumii. Şi, chiar dacă piaţa noastră e una mititică, dacă şi alţii ar fi ţinut mai mult la prudenţă acest cutremur financiar nu ar mai fi avut loc.