Home Politic Udrea se vrea obsesia privată a lui Ponta

Udrea se vrea obsesia privată a lui Ponta

DISTRIBUIŢI

Recent divorțată, Elena Udrea se cere obsesia privată a premierului, încercând să fie și ea cât mai prezentă în orice fel de scandal care i-ar putea atrage o fărâmă de notorietate. Dacă nu în viaa politică, măcar în sfera virtuală, acolo unde Udrea vrea să fie cât mai activă printre tinerii care folosesc rețele de socializare."Lui Ponta îi este frică de Facebook-ul meu! Deci, orice i-ar spune strategii comunicării lui Victor Ponta, el pur și simplu nu se poate abține. Ei, aceasta este o slăbiciune. Și încă una mare ă mai ales pentru un politician, aflat chiar și întâmplător cum este cazul de față, într-o funcție atât de înaltă precum cea de prim-ministru", scrie Udrea pe pagina sa de Facebook. "După ce a scăpat boii la întoarcerea intempestivă din vacanța de la Miami și m-a transformat în personajul obsesiv al prestației lui publice, nu am de unde să știu dacă nu și a celei private, domnul Ponta recidivează și din nou vorbește de mine în gura mare la televizor. În situația grea în care se află din cauza proastei gestionări a subiectului proiectului Roșia Montană, mai că l-am înțeles că l-au lăsat iar nervii și am ezitat să îi dau replica pe care o merită", continuă Elena Udrea.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.