
Așa cum era de așteptat, Camera Deputaților condusă de economului de fațadă, Valeriu Zgonea, a rămas cu visteria goală nu mai poate poate achita nesimțirea, niciodată mai mică de 4-5 stele, a trepădușilor din Parlament cu pretenții de regi pe banul public. Cu alte cuvinte, acest for nu mai are bani să achite facturile de circa 2.000 de euro lunar pentru orice parlamentar provincial care stă la hotel și se preface că muncește în interesul celor care l-au ales. Potrivit unor surse parlamentare, Camera Deputaților nu va mai putea asigura plata sumei forfetare pentru deputați aferentă ultimelor trei luni din an, respectiv octombrie, noiembrie și decembrie, bugetul alocat instituției pe anul în curs urmând a fi epuizat. „Gaura” lăsata de facturile moftangiilor nu este nici ea de neglijat. Potrivit surselor respective, suma forfetară pentru ultimele trei luni ale anului 2013 se ridică la 14 milioane de lei, echivalentul a circa trei milioane de euro, bani care însă nu se regăsesc în bugetul Camerei Deputaților.
Nesimțire dusă la extrem: încă șase luni în puf
Suma de 14 milioane de lei, a fost solicitată, în vară, la rectificarea bugetară, însă nu a fost acordată, au spus aceleași surse. Sursele citate au mai arătat că situația actuală, în care Camera nu mai poate asigura plata sumei forfetare, a fost cauzată de faptul că parlamentarii au stat circa șase luni în plus la hotel. Situația poate avea, potrivit acelorași surse, o singură rezolvare, care ar consta în acordarea unei rectificări pozitive a bugetului Camerei Deputaților în luna în curs sau în octombrie. Potrivit legislației în vigoare, deputații primesc, în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, o sumă forfetară care se acordă lunar și care echivalează cu o indemnizație și jumătate brută. Din suma forfetară deputații își pot plăti cheltuieli cu personalul angajat la birourile parlamentare, dar și cheltuieli pentru bunuri și servicii. În medie, un deputat decontează la Camera Deputaților cheltuieli care fac obiectul sumei forfetare de 5.000 de lei pe lună. In vara, vicepreședintele Senatului, senatorul PSD Cristian Dumitrescu susținea că va cere Ministerului de Finanțe cel puțin 8 milioane de lei, în luna septembrie, pentru „refinanțarea luxului” în care se lăfăie în prezent senatorii. ?ê?£eful Camerei, Valeriu Zgonea nu a declarat încă nimic, dar nici măcar economiile sale la hârtie igienică și de xerox nu-l vor ajuta să scoată cele trei milioane de euro pe care forul său în datorează hotelurilor de lux unde sălășluiesc parveniții politici din această legislatură. Deși până acum a pozat în „Cavalerul Austerității” la Camera Deputaților, Valeriu Zgonea, a ridicat din umeri în vară ca un veritabil oltean și a spus-o pe aia dreapta: „Păi, ce să facem? Asta-i legea! Unde-i lege nu-i tocmeală!”. Întrebat dacă, în urma amânării votului asupra Statutului deputaților și senatorilor pentru toamnă, parlamentarii vor rămâne totuși cazați la hoteluri și peste vară, iar Camera este obligată să le plătească cheltuielile de cazare, chiar dacă stau sau nu stau la hotel, Zgonea a răspuns afirmativ. Banii pentru hotelurile de lux ale deputaților vor trebui să vină, într-o formă sau alta, tot din buzunarul greu încercat al românilor.
Dragoș Stănculescu?óÔé¼?¿
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















