Home Economic-Financiar Investitorii străini cer Guvernului reconsiderarea unor măsuri fiscale angajate în relația cu...

Investitorii străini cer Guvernului reconsiderarea unor măsuri fiscale angajate în relația cu FMI

DISTRIBUIŢI

Camera de Comerț Americană în România (AmCham) și Consiliul Investitorilor Străini (CIS) solicită Guvernului să reducă impozitul local pe clădiri pentru firme, un sistem de redevență stabil și competitiv în industria petrolieră și să susțină dezvoltarea serviciilor medicale private.
"Camera de Comerț Americană în România și Consiliul Investitorilor Străini atrag atenția asupra efectelor generate de unele măsuri fiscale prevăzute în Scrisoarea de Angajament a Guvernului României către Fondul Monetar Internațional sau aflate pe agenda curentă a Guvernului, de natură să afecteze stabilitatea și competitivitatea sistemului fiscal românesc", se arată într-un comunicat comun al celor două organizații.
AmCham și CIS au transmis Ministerului Finanțelor Publice observații și recomandări privind impozitul pe clădiri, redevențele pentru industria petrolieră, contribuția la fondul de sănătate pentru veniturile din chirii și extinderea bazei de impozitare pentru contribuția la fondul pe pensii și reforma sistemului de sănătate.
Cele două organizații doresc revizuirea proiectului de modificare a Codului Fiscal pentru reducerea impozitului local pe clădiri pentru persoanele juridice, prin diminuarea intervalului de variație a cotei de impozitare și prin revizuirea modului de calcul al bazei de impozitare, pentru a reflecta adecvat tipurile diferite de imobile și fluctuația valorii de piață.
În ceea ce privește redevențele pentru industria petrolieră, AmCham și CIS susțin instituirea unui sistem de redevențe stabil și competitiv, aplicat pe întreaga durată a concesiunii, motivând că un astfel de sistem va aduce beneficii semnificative pentru România, precum o contribuție importantă la asigurarea independenței și securității energetic, îmbunătățirea balanței comerciale și de plăți, creșterea PIB și crearea de noi locuri de muncă.
Totodată, reprezentanții acestora apreciază că orice măsură de lărgire a bazei de colectare a contribuției la fondul de sănătate ar trebui corelată cu introducerea noului pachet de servicii medicale de bază și ar trebui să țină cont de plafonarea bazei de calcul la trei salarii medii brute pe economie, nu la cinci, așa cum prevede textul de lege în prezent.
În ceea ce privește reforma sistemului de sănătate, solicitările AmCham România și FIC vizează mecanismul de impunere a taxei pe consumul de medicamente (clawback), dar și recomandări pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării serviciilor medicale private și a asigurărilor private de sănătate.
"Susținerea dezvoltării sistemelor de asigurări private de sănătate și a serviciilor medicale private trebuie să fie văzută ca una dintre soluțiile viabile pentru rezolvarea problemelor actuale de finanțare a sistemului de sănătate din România", a afirmat Daniel Anghel, co-președinte al grupului de lucru pentru fiscalitate din cadrul FIC.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.