Consiliul Concurenței are în derulare o investigație pe tema posibilității de a schimba furnizorul de energie, vizată fiind compania CEZ, potrivit președintelui autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu.
"Energia este o industrie reglementată, care acum e în prag de liberalizare. Avem o serie de plângeri privind posibilitatea de a schimba furnizorul de energie. Avem firme care, în principiu, pot să-i forțeze pe furnizorii de electricitate să intre în concurență. Dar, în același timp, rețeaua pe care o au ei depinde de rețeaua unuia. Aici, pot să apară o serie de distorsiuni, în sensul că cel care are rețeaua să spună: 'Ia electricitate de la mine, nu lua de la un concurent al meu!'. Avem deja o investigație în desfășurare pe acest subiect. Investigația vizează compania CEZ. Avem plângeri pe aceasta', a menționat Chirițoiu.
Pe de altă parte, potrivit oficialului, noile măsuri fiscale anunțate de Guvern nu vor influența piața din punct de vedere concurențial atât timp cât aplicarea acestora se va face unitar.
"Treaba mea e să mă pronunț din punct de vedere concurențial. Din punct de vedere concurențial, dacă această măsură (taxa pe carburanți — n.r.) se aplică tuturor nu afectează o companie față de alta, deci nu distorsionează concurența. Cât timp statul nu vine și spune că lui X nu îi iau, lui Y nu îi iau, ci că tuturor le iau să zicem 1% taxă pe ceva, sau cresc acciza cu 0,7 eurocenți pe litru, astea sunt măsuri generale care îi afectează pe toți. Cât sunt generale măsurile fiscale care se aplică tuturor companiilor dintr-o industrie, nu putem spune că favorizează pe una sau pe alta', a explicat Bogdan Chirițoiu.
Consiliul Concurenței a organizat, joi, conferința 'Concurența în sectoare esențiale ale economiei românești', în cadrul căreia a fost lansat spre dezbatere publică raportul 'Mediul concurențial românesc — evoluții în sectoare esențiale' 2013, elaborat de autoritatea de concurență.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















