
Asistența socială, Sănătatea, Transporturile și Educația sunt domeniile care vor avea în 2014 cel mai mare volum de cheltuieli bugetare, incluzând nu doar bugetul ministerelor de resort, ci și alocările din partea primarilor, în timp ce Agricultura, Apărarea și Mediul sunt în coada acestui clasament.
Totalul cheltuielilor bugetare rezervate principalelor domenii și incluse ca atare în proiectul de buget pentru anul viitor se ridică la 231,2 miliarde lei, de la 221,8 miliarde lei în acest an, conform unui document oficial obținut de MEDIAFAX.
Din acest total, cea mai mare sumă, de trei ori peste nivelul celorlalte domenii, va fi alocată pentru Asigurări și Asistență Socială, respectiv 76,3 miliarde lei (de la 73,4 miliarde lei în acest an).
Pentru Sănătate vor fi alocate 28,2 miliarde lei (27,8 miliarde lei fără arierate), față de 27,6 miliarde lei în acest an (24,9 miliarde lei fără arierate), în timp ce fondurile pentru celelalte domenii vor fi mult mai mici.
Astfel, pentru Transporturi va fi acordat un volum de cheltuieli de 21,9 miliarde lei (de la 19,8 miliarde lei), pentru Educație și Cercetare va fi disponibil un buget de 20,8 miliarde lei (de la 20,6 miliarde lei), pentru Ordine Publică și Siguranță Națională vor fi acoperite cheltuieli de 12,9 miliarde lei, sub bugetul din acest an de 14,4 miliarde lei, iar pentru Administrație Publică centrală și locală vor fi puse la dispoziție 10,1 miliarde lei (de la 9,8 miliarde lei).
Restul domeniilor vor avea un buget de cheltuieli redus, respectiv Locuințe, Servicii și Dezvoltare Publică (7,2 miliarde lei, de la 6,6 miliarde lei), Agricultura și Dezvoltarea Rurală (5,9 miliarde lei, sun bugetul de 6,3 miliarde lei în acest an), Apărarea (5,5 miliarde lei, de la 5,2 miliarde lei) și Protecția Mediului (5 miliarde lei, de la 4,2 miliarde lei).
Restul domeniilor bugetare (incluzând costuri pentru datoria publică și alte servicii generale) vor avea de împărțit un buget total de 37,1 miliarde lei, de la 33,3 miliarde lei în acest an.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















