Dacă până acum PDL folosea o serie de nuanțe și condiții, liderul formațiunii Vasile Blaga a declarat ieri despre propunerea lui MRU de formare a Blocului Unității Naționale, că discuțiile sunt binevenite și că PDL nu s-a opus niciodată unificării dreptei în jurul PDL și e de dorit încheierea unui protocol pentru un candidat unic la prezidențiale. "Am citit scrisoarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, i-am spus evident că, ținând cont de faptul că avem un program foarte încărcat (…), voi fi astăzi în Senat și vom putea discuta, de fapt am mai discutat, discuțiile sunt întotdeauna binevenite. Noi niciodată nu ne-am opus unificării dreptei. Dimpotrivă, discutăm și putem ajunge la proiecte comune pe care să le susținem, putem ajunge la concluzia că va trebui să avem o conduită comună, în sensul în care adversarul comun este USL, și nu PDL", a precizat Vasile Blaga înainte de ședința BPN al PDL, întrebat în legătură cu inițiativa lui Ungureanu pentru formarea Blocului Unității Naționale. El a spus că unitatea dreptei trebuie să se facă în jurul PDL, care este un partid puternic, cu structuri puternice în teritoriu și "contează atât de puțin orgoliul unuia sau altuia". Blaga a adăugat că PDL a luat decizia de a candida singur la europarlamentare, dar că se poate ajunge la încheierea unui protocol între partide pentru un candidat unic la alegerile prezidențiale. "Sigur că la europarlamentare decizia partidului este clară și a fost luată la Baia Mare, așa că vom merge singuri la europarlamentare, dar putem încheia un protocol între partide fără nicio problemă, să avem un candidat unic la alegerile prezidențiale, și asta este de dorit", a afirmat Blaga.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















