
Cele două partide au ajuns să se mobilizeze la vot în Parlament, deși alcătuiesc majoritatea parlamentară, prin intermediul comunicatelor de presă emise de la Camera deputaților de Valeriu Zgonea. „Fac un apel la toți colegii din PSD, dar mai ales la colegii liberali să aibă în vedere că prioritatea USL pe acest final de an este adoptarea bugetului. În proiectul de buget sunt măsuri importante, care trebuie aplicate de la 1 ianuarie. Nu trebuie să facem jocurile președintelui, să îl lăsăm pe acesta să blocheze bugetul, fără să le spunem românilor cât de mult rău face Traian Băsescu cu o astfel de acțiune. Bugetul este o miză imensă, iar adoptarea sa nu poate suferi amânare. Sensul existenței USL este să facem aceste lucruri bune, să ne ducem la capăt promisiunile. De aceea, este esențial să strângem rândurile”, a declarat Zgonea, potrivit unui comunicat de presă remis ieri.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















