Pentru trei zile, incepand de astazi, premierul Silvio Berlusconi si presedintele Vladimir Putin vor evada din agitata lume a marii politici. Impletind frumosul cu utilul, cei doi demnitari si-au propus sa petreaca minute de neuitat la vila personala din Sardinia a magnatului presei italiene. Spre marea surpriza a presei, in ultimul moment s-a aflat ca liderul de la Kremlin va pleca singur. Da, Katia si Masa – fetele lui Putin – au fost deja in vizita la -unchiul Silvio-, anul trecut, cand au stat la resedinta pregatita acum pentru tatal lor. Dar Liudmila? Interesant este ca si concediul Putin si l-a petrecut, inainte de Italia, doar in compania copiilor. Oricum, Berlusconi isi va astepta oaspetele cu o sumedenie de surprize, el intentionand chiar sa-i cante -un cantec de dragoste-, potrivit mass-media de la Moscova.
Putin va locui la La Certosa, cel mai indragit loc de odihna al premierului italian. Pentru acest eveniment, vila si imprejurimile acesteia au suferit unele modificari, cele mai importante fiind extinderea lacului artificial si amenajarea, sub forma de amfiteatru roman, a unei gradini din 400 de cactusi. Pentru ca veni vorba, Berlusconi i-a promis lui Putin ca -intepatoarele plante- vor inflori in ziua sosirii acestuia in Sardinia.
Meniu dietetic?
La cei 66 de ani ai sai, presedintele Consiliului italian manifesta o grija deosebita fata de persoana sa. Mai nou, el a devenit un impatimit al curelor de slabit. Prin urmare, in locul traditionalelor bucate sardiniene, bazate pe produse din carne, Berlusconi savureaza acum preparate din peste si legume. Daca Putin va avea placerea de a urma aceeasi dieta ca si gazda lui, ramane de vazut. In orice caz, programul -de lucru- prevede alergari la primele ore ale diminetii si -sedinte de inot-, activitati ce-l ajuta pe premier sa se mentina in forma. Mai mult, Putin va urmari cu Berlusconi transmisiunile televiziunii italiene de la campionatul national de fotbal. Nu au fost uitate nici problemele politice de interes general si reciproc, subiectul major al discutiilor -intre patru ochi si fara cravata- fiind perspectiva liberei circulatii a cetatenilor rusi in spatiul Schengen. Va fi si o intalnire cu presa, convocata la bordul uneia dintre cele trei nave ale Flotei ruse din Marea Neagra, inclusiv un crucisator, care au acostat de ieri in Sardinia.
Securitatea conteaza foarte mult
Fara familie, dar cu o impresionanta suita, alcatuita din consilieri, garzi de corp si reprezentanti ai serviciilor speciale. Cu totii vor fi cazati la vila -Stefania-, cumparata de Berlusconi contra sumei de 1.350.000 de euro special pentru asemenea nevoi. In ultima instanta, securitatea celor doi demnitari conteaza foarte mult. Ca doar sunt destui cei care ar dori sa se apropie mai mult decat este permis de Berlusconi si de Putin, doua personaje puternic mediatizate. Zilele trecute, de exemplu, presa germana readucea in atentia opiniei publice un moment delicat al carierei presedintelui rus, fost agent KBG, al carui nume s-a vehiculat in cadrul unui scandal de spalare de bani, ce mai ridica si astazi multe semne de intrebare. Incursiunea in trecut a fost determinata de aparitia, la Berlin, a unei lucrari scrise de ziaristul care a descoperit afacerile necurate ale companiei SPAG, suspectata de delapidarea a milioane de dolari, prin intermediul sucursalei sale din Sankt Petersburg, intr-o perioada in care Putin ocupa o functie de raspundere la primaria orasului de pe Neva.
Prietenii lui Putin
Iata de ce, nota Juergen Roth in cartea -Gangsterii din Est-, este putin probabil ca Putin sa fi fost strain de jocurile cercurilor mafiote infiltrate in structurile puterii de stat. In context, autorul pomeneste de prietenii lui Putin, care intretineau legaturi cu mafia. Un loc central ii este rezervat, dupa cum scria ieri cotidianul -Berliner Zeitung-, lui Vladimir Smirnov, chemat de Putin la Kremlin si care detine acum o firma specializata in comertul cu uraniu imbogatit. Alaturi de relatiile cu Putin, Smirnov este bun prieten cu Vladimir Kumarin care, afirma Roth, conduce mafia din Tambov, una dintre cele mai puternice grupari criminale din Rusia, foarte activa peste hotare, mai ales in Germania. Printre altele, acelasi -Berliner Zeitung- preciza ca mafia ruseasca dispune de 600 de firme pe intreg teritoriul german, societati ce reusesc anual sa scoata din tara peste 50 milioane de euro.
Un animal de comparatie
Si pentru ca imaginea lui Putin sa fie cat mai completa, presa electronica de la Moscova a realizat, printre cititorii sai, un nou sondaj de opinie, participantii fiind rugati sa identifice animalul care i se potriveste cel mai bine presedintelui Putin. Astfel, 44% din repondenti au indicat popandaul, urmat, cu 19% de vulpe, vultur – 11% si sarpe – 6%. In comentariul aferent, publicatia -PRonline- sublinia ca -varianta popandau, ocupanta primului loc de trei ani consecutiv, nu reprezinta cea mai reusita asemanare pentru un sef de stat. Este greu de crezut ca un asemenea animal are darul de a fi perceput in constiinta maselor ca un lider puternic, in timp ce misiunea staffului prezidential consta tocmai in aceea ca electoratul sa nu inceteze sa vada in Putin un atare conducator-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















