?ê?£eful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, a rămâne încă șase luni la conducerea acestei instituții ca urmare a prelungirii mandatului său de către procurorul general al României, Codruța Kovesi. Prelungirea își face deja efectul începând din 13 februarie. Motivarea acestei decizii este legată de asigurarea unei continuități în fruntea acestei instituții pe fondul celor două rapoarte pe Justiție ale CE în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). "Delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de șase luni, ca urmare a încetării actualului mandat deținut de procurorul Daniel Marius Morar", se arată într-un comunicat de ieri al Ministerului Public. În 14 noiembrie 2011, la TVR, președintele Traian Băsescu declara că dorește să îi ceară procurorului general Codruța Kovesi prelungirea cu șase luni, până la raportul Comisiei Europene din vară, a mandatului procurorului-șef al DNA, Daniel Morar, care expiră în 12 februarie 2012. Peste o lună, în 13 decembrie 2011, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susținea că numirea noului șef al Direcției Naționale Anticorupție este o preocupare a MJ și a Ministerului Public, ea neimplicând o continuitate a persoanei, dar nici nu o exclude, dacă legea o permite.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















