Liderii celor 25 au convenit in cadrul Consiliului European de primavara de la Bruxelles sa traseze principiile directoare ale unei politici energetice comune. Nu s-au propus insa solutii detaliate, iar pe parcursul celor doua zile au izbucnit tensiuni, alimentate mai ales de opiniile divergente privind liberalizarea domeniului si fuziunile internationale.
Disputele legate protectionismul national au fost pigmentate si de patriotism lingvistic, in momentul in care presedintele Jacques Chirac a parasit sala de conferinte, nemultumit pentru ca un reprezentant al oamenilor de afaceri francezi si-a tinut discursul in engleza.
Potrvit Reuters, cea de-a doua zi a dezbaterilor urma sa insiste asupra modului in care statele membre pot sa-si coordoneze politicile in situatii concrete, cum ar fi spre exemplu negocierile cu Rusia sau sustinerea tarilor care s-ar putea confrunta cu o criza energetica.
BBC evidentia ca liderii UE simt nevoia sa isi sporeasca securitatea energetica – mai ales dupa disputa ruso-ucraineana din ianurie – si sunt de acord sa faca si pasi in acest sens. Pe de alta parte, nu se stie nimic despre modul in care vor sa rezolve probleme concrete precum: cresterea preturilor, dependenta Uniunii de importurile de gaz si petrol sau necesitatea dezvoltarii surselor ecologice.
Un alt subiect de dezacord: cat de departe ar trebui sa mearga guvernele in momentul in care vor sa evite achizitionarea unei companii locale de catre firme straine? Astfel, Jacques Chirac a declarat ca stabilirea unei politici energetice comune nu se poate limita la liberalizarea pietelor. In schimb, cancelarul german, Angela Merkel, a fost de parere ca piata unitara poate functiona doar atunci cand electricitatea -circula liber- si cand se evita gandirea de tip nationalist. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a subliniat si el ca: -Nu putem fi deschisi pentru incheierea de afaceri cu restul lumii si, in acelasi timp, sa nu permitem fuziuni in cadrul UE-.
Au existat insa si lideri europeni care au privit mai relaxat si mai increzator intrunirea de la Bruxelles, considerand-o un pas in directia cea buna. Astfel cancelarul austriac, Wolfgang Schuessel, al carui tara detine presedintia rotativa a UE a declarat: -Daca peste zece ani veti privi retrospectiv, veti constata ca aceasta a fost o dezbatere utila care a dus la o schimbare de esenta a politicii energetice din UE-.
Cei prezenti au respins ideea crearii unei super-autoritati la nivel comunitar in domeniul energetic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















