ANAF va trece printr-o amplă reorganizare, mai profundă decât în Bulgaria, care va cuprinde atât optimizarea numărului de administrații fiscale, cât și întreg sistemul IT, pe baza unei evaluări a Băncii Mondiale, care va propune și măsurile.
"Vom avea o expertiză de la Banca Mondială, care va face o analiză de ansamblu a structurii de colectare și va veni cu propuneri atât pe structură, cât și pe sisteme IT, cu scopul de a anula suprapunerile și birocrația. Va avea un efect pe termen mediu și nu imediat (…) Scopul final va fi și optimizarea numărului de administrații fiscale", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanțelor, Bogdan Drăgoi.
Reorganizarea ANAF va fi una dintre principalele condiționalități ale acordului de împrumut de tip preventiv în valoare de un miliard de euro pe care România îl va semna în vară cu instituția internațională.
Ministrul Finanțelor a arătat că Banca Mondială a realizat în Bulgaria doar o analiză de structură, și nu a mers mai în profunzime, pe partea de sistem IT, pe programe de optimizare a informațiilor.
"Vom lucra inclusiv partea de design al structurii IT, ce aplicații software și echipamente hardware ne trebuie, vom face o analiză la nivel național a atribuțiilor direcțiilor generale ale finanțelor publice. Urmărim nu doar a crește de colectare, ci și scăderea birocrației și îmbunătățirea relației control-contribuabil", a spus Drăgoi.
Programul va urmări și creșterea flexibilizării colectării, prin implicarea tot mai mare a sistemului bancar, având ca rezultat limitarea interacțiunii "față în față" între contribuabil și instituția colectare.
"Se pun pe hârtie minusurile pe care le ai, ce poți să faci și toate se analizează la final. În perioada 2012-2015 se va finaliza partea de simplificare de proceduri și creștere a calității serviciilor (…) La nivel de control urmărim implementarea unor aplicații moderne care să indice pe baza unor criterii sectoarele și companiile cu risc fiscal, pe care comisarii vor fi obligați să le controleze", a continuat Drăgoi.
Astfel, prin informatizarea completă și trecerea la o bază de date centralizată, va fi permisă nu doar modalitatea de declarare și plată a datoriilor către autoritățile centrale și locale, dar se va elimina și o bună parte din subiectivismul din cadrul actului de control.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿La finalul programului vor exista standarde de calitate privind relația contribuabil-fisc și asistența contribuabilului, dar și o creștere a plăților de taxe prin sistemul electronic.
Drăgoi nu a precizat dacă și în România vor exista firme private de colectare a arieratelor la buget așa cum s-a decis în Bulgaria, argumentând că o astfel de decizie se va pune în discuție abia după ce va fi gata analiza Băncii Mondiale.
"Odată început, acest proces nu va ține de un guvern sau altul. Toată lumea vrea eficientizarea fiscului și îmbunătățirea relației controlor contribubil (…) Scopul final al proiectului este pe de o parte îmbunătățirea colectării, care va permite dirijarea de cheltuieli pentru investiții, precum și o mai bună relație între contribuabili și administrațiile fiscale ", a spus Drăgoi.
Prin acordul negociat cu Banca Mondială, Ministerul Finanțelor urmărește să obțină o plasă de siguranță suplimentară de la instituția internațională sub forma unei linii de credit de 1miliard de euro, care va rămâne la dispoziția României timp de trei ani în cazul blocării piețelor externe, la un cost de 0,25% pe an.
În structura ANAF, pe lângă aparatul propriu, funcționează 42 de direcții județene ale finanțelor publice și circa 220 de administrații ale finanțelor publice municipale, orășenești, comunale și ale sectoarelor din București. Tot sub coordonarea ANAF activează Garda Financiară și Administrația Națională a Vămilor.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















