Fostul șef ANAF Sorin Blejnar a anunțat, într-o declarație de presă, că demisionează de la conducerea departamentului care va controla marile averi, deoarece nu dorește să lucreze într-o administrație condusă de Victor Ponta, și că va activa într-o firmă privată sau se va implica în politică.
„Am decis să demisionez din funcția publică de director al Departamentului numit generic «Direcția de Control al Marilor Averi», din cauza faptului că sunt un om de onoare. Refuz să lucrez într-o administrație publică condusă de un premier care în ultimii ani a atacat și denigrat continuu activitatea ANAF și a conducerii acesteia din considerente personale și politice. În timpul mandatului am încercat, și în bună parte am reușit, să instaurez un principiu foarte clar : «Legea fiscală trebuie respectată de toți contribuabilii». Doar așa am reușit în toți acești ultimi ani, marcați de o criză economică financiară globală profundă, să asigurăm veniturile bugetare necesare plății pensiilor, salariilor și finanțării investițiilor statului. În viitor voi activa în mediul privat, având deja câteva oferte de colaborare de la companii private, însă analizez în perioada următoare și varianta de a intra în politică“, a declarat fostul președinte ANAF.
Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în urmă cu două săptămâni, după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a reproșat că nu a atins ținta privind colectarea în două luni de venituri suplimentare reprezentând 1,5% din PIB prin combaterea evaziunii fiscale.
Blejnar se retrage de la conducerea departamentului de control al marilor averi în condițiile în care schimbarea sa din funcție era posibilă doar după parcurgerea mai multor etape aplicate în cazul funcționarilor publici
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















