Aeroportul International Bucuresti Baneasa a reusit, in sfarsit, sa-si revina din socul financiar provocat de mutarea pe Otopeni a tuturor curselor interne ale TAROM. Cu toate acestea, din motive care scapa tuturor, inclusiv conducerii aeroportului, autoritatile romane taraganeaza eliberarea avizelor necesare inceperii unei colaborari cu o companie regionala italiana.
Record la aviatia de afaceri
Aeroportul Baneasa, care implineste in aceasta vara 90 de ani de existenta, a suferit un mare soc financiar dupa ce directorul general al Companiei Nationale de Transporturi Aeriene TAROM SA a decis sa retraga toate zborurile companiei efectuate aici si sa le opereze de pe Otopeni.
Totusi, in cateva luni situatia a incetat a mai fi chiar atat de sumbra, numarul zborurilor crescand considerabil. Ba, mai mult, luna aprilie 2002 a constituit un record in ultimii doi ani in ceea ce priveste aviatia de afaceri. In aprilie, din totalul de 1.227 de zboruri efectuate de pe Baneasa, 128 au fost curse de afaceri, spune directorul general al aeroportului, dl Sorin Ciobanu. Domnia sa ne-a marturisit ca in luna iulie sau august spera intr-o dublare a acestei valori.
O colaborare avantajoasa, blocata
Inca de la inceputul anului in curs, conducerea Aeroportului Baneasa a antamat discutii cu compania italiana regionala Gandalf, in vederea inceperii unei colaborari.
La inceput, colaborarea ar consta in efectuarea de curse charter spre nordul Italiei, plecand de la Baneasa. Ulterior, in functie de traficul inregistrat, italienii intentioneaza sa treaca la curse regulate. Astfel, ar urma sa fie efectuate sapte curse pe saptamana pe relatia Bucuresti Baneasa – Friuli Venezia (aeroport situat langa Trieste).
De asemenea, italienii intentioneaza sa opereze, spre aceeasi destinatie, patru curse pe saptamana de la Timisoara si alte trei de la Cluj-Napoca. Cursele vor fi efectuate cu avioane Dornier, cu o capacitate de 31 de locuri.
Directorul Sorin Ciobanu precizeaza ca aceasta colaborare nu are nici o legatura cu zborurile TAROM, care are ca destinatii in nordul Italiei doar Roma si Milano. Cu toate acestea, reprezentantii Gandalf au depus de mai bine de o luna documentatia pentru autorizare la Autoritatea Aeronautica Civila, insa nu au primit nici un raspuns. Surse apropiate discutiilor sustin ca taraganarea obtinerii avizelor este cauzata de unele -presiuni- facute de catre TAROM. -Am primit asigurari ca, in sfarsit, situatia se va debloca in cursul acestei saptamani. Asteptam cu interes-, spune dl Ciobanu.
Invitatie din partea Asociatiei Aeroporturilor de Oras
O alta colaborare pentru constituirea careia se poarta in prezent discutii este cea cu compania cipriota Aerotrans. Aceasta ar urma sa opereze de pe Aeroportul Baneasa doua curse pe saptamana, cu destinatia Larnaca, cu aeronave de tip Bac inchiriate de la Romavia.
-Secretul- revigorarii financiare a aeroportului bucurestean nu consta insa numai in aviatia de afaceri si in cursele externe, fiind vorba si de cursele regulate operate de companiile private care au preluat locul lasat liber de TAROM, cum ar fi Angel Airlines. De asemenea, Carpat Air se pare ca isi va relua operarea de pe Baneasa, dupa cum spera dl Ciobanu.
In ceea ce priveste dezvoltarea activitatii de cargo, care ar aduce venituri substantiale, aceasta este ingreunata de inexistenta unui hangar in proprietate, cele de langa aeroport fiind trecute in patrimoniul intreprinderii Romaero. In prezent, pe Baneasa opereaza firmele Romtrans si UPS, iar conducerea aeroportului intentioneaza sa atraga si celebra TNT.
O noua activitate care va incepe in toamna va fi aceea de salvare aeriana, impreuna cu Ministerul Sanatatii si Familiei si o companie britanica.
Ca o noutate de ultima ora, Baneasa a fost invitata sa faca parte din Asociatia Aeroporturilor de Oras (City Centre Airports Association), cu prilejul reuniunii anuale a acestei organizatii, care va avea loc astazi si maine la Belfast. In prezent, Asociatia numara ca membri 11 aeroporturi europene, printre care Belfast City, Berlin Tempelhof, London City, Rotterdam sau Goteborg City. Ca membri asociati sunt patru mari companii europene de aviatie: BAe Systems si Gensler din Marea Britanie si Malmo Aviation si Saab Aircraft Leasing din Suedia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















