Home Actualitate Președintele bulgar dă vina pe România pentru eșecul aderării la Schengen

Președintele bulgar dă vina pe România pentru eșecul aderării la Schengen

DISTRIBUIŢI

Președintele bulgar Rosen Plevneliev a dat vina pe România pentru eșecul aderării la spațiul Schengen, citând viitorul raport privind mecanismul de cooperare și verificare (MCV), iar ministrul de interne pe "dezbateri politice interne" în anumite state membre UE.
Consiliul UE pentru justiție și afaceri interne de marți a amânat, așa cum se aștepta, o decizie cu privire la aderarea celor două țări la spațiul de circulație liberă în cadrul Uniunii Europene (UE). O decizie în acest sens nu a fost adoptată până în prezent deoarece nu s-a ajuns la o susținere unanimă.
"Pot să afirm în mod ferm că problema nu este a Bulgariei", a declarat Plevneliev, citat de presa locală. "Abordarea în etape este acceptabilă atât pentru noi, cât și pentru România, dar se pare că trebuie să așteptăm până când România își face treaba", a adăugat șeful statului bulgar, informează site-ul novinite.com.
În opinia președintelui bulgar, "marea diferență" a fost făcută de Comisia Europeană (CE) prin programarea unui raport MCV asupra situației din România la sfârșitul lui 2012 și unuia pentru situația Bulgariei la sfârșitul lui 2013.

Pe de altă parte, ministrul bulgar de interne Țvetan Țvetanov a declarat că Bulgaria "a devenit, din nefericire, victima unor dezbateri politice interne în unele state europene". El dat vina pentru amânarea aderării la spațiul Schengen pe "populism". El a adăugat că țara sa susține acordarea unui regim fără vize de călătorie țărilor din balcanii de vest.
În septembrie, când miniștrii de interne din statele membre UE urmau să discute extinderea spațiului Schengen, reuniunea a fost amânată din cauză că prea puține probleme de pe agendă au atins un stadiu care să permită adoptarea unei decizii. De asemenea, în ultimele luni, s-a intensificat scepticismul Germaniei și Belgiei față de aderarea celor două state.
Propunerea curentă pentru cei doi cei mai noi membri UE sugerează o abordare în doi pași, și anume anularea controalelor la frontierele interne maritime și aeriene, alături de aderarea deplină la sistemul de informații Schengen (sis) într-un prim pas, urmând ca în al doilea pas să fie anulate și verificările la frontierele terestre.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.