
Administrația prezidențială a anunțat pentru astăzi, la ora 11.00, consultări ale liderului de la Cotroceni Traian Băsescu "cu Guvernul", în conformitate cu articolul 86 din Constituție, potrivit căruia șeful statului poate consulta Guvernul cu privire la "probleme urgente și de importanță deosebită". "Președintele României, domnul Traian Băsescu, va avea miercuri, 7 noiembrie a.c., următorul program public: ora 11.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor – consultări ale președintelui României, domnul Traian Băsescu, cu Guvernul, în conformitate cu Articolul 86 din Constituția României", se arată în anunțul Președinției. Articolul 86 din Constituție prevede că "președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită". Premierul Victor Ponta a anunțat ieri că se va întâlni, astăzi, cu președintele Traian Băsescu pentru a discuta despre obligațiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție, precum și despre bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020. El a precizat că solicitarea pentru o astfel de întâlnire a venit din partea președintelui. "Președintele Băsescu mi-a adresat o solicitare, în baza prevederilor constituționale, să avem o consultare pe aceste teme importante și bineînțeles că am răspuns pozitiv. Nici nu aveam cum să nu răspund", a spus Ponta. Premierul a arătat că va discuta cu președintele și despre poziția Guvernului privind bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















