Home Politic ARD – în căutarea vinovaților

ARD – în căutarea vinovaților

DISTRIBUIŢI

Scorul obținut de PDL, ca parte a ARD, la aceste alegeri parlamentare au nemulțumit unii lideri de la centru, dar și din teritoriu, ai democrat-liberalilor. În timp ce unii cheamă la repliere în opoziție, alții vor ca „vinovații” să fie trași la răspundere. În această ultima categorie se încadrează liderul PDL, Vasile Blaga, căruia i se reproșează rezultatul, deși a avut la dispoziție doar patru luni de zile pentru a organiza aceste alegeri, timp în care PDL a trecut alături de președinte și printr-un proces de suspendare. reședintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marți, că "după război mulți viteji se arată"și că decizia constituirii ARD a fost validată în unanimitate de toate forurile de conducere ale partidului, iar din punctul său de vedere ARD este o soluție pe termen mediu și lung.
"După război, mulți viteji se arată. Să nu uităm că am luat decizia de constituire a ARD la Convenția Extraordinară din 30 iunie, după care a fost validată în BPN în unanimitate, în Colegiul Director în unanimitate și în Consiliul Național de Coordoanre. Decizia a fost luată în unanimitate de fiecare dată, o să analizăm. Din punctul meu de vedere, este o soluție pe termen mediu și lung, să vedem ce vor ceilalți lideri ARD", a precizat Blaga. Întrebat dacă va continua colaborarea cu Mihai Răzvan Ungureanu și Aurelian Pavelescu, Blaga a spus că a colaborat cu cei doi în această campanie și că fiecare a încercat să facă cât mai mult pentru ARD.  "Sper să putem colabora și mai departe, dar analizând exact obligațiile pe care ni le-am asumat fiecare partid în parte", a adăugat Blaga. După eșecul înregistrat de ARD la alegerile parlamentare, realizarea acestei alianțe a fost criticată de democrat-liberali precum Elena Udrea, Cristian Boureanu, Ioan Oltean, Traian Igaș, Daniel Buda. Blaga a spus ieri că el și-a dat demisia de la PDL București în urma alegerilor locale din 2008, de la MAI, dar acum este "o situație mai complicată". În opinia sa, o convenție extraordinară a partidului ar fi oportună în primăvară.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.