Home Politic ARD – în căutarea vinovaților

ARD – în căutarea vinovaților

DISTRIBUIŢI

Scorul obținut de PDL, ca parte a ARD, la aceste alegeri parlamentare au nemulțumit unii lideri de la centru, dar și din teritoriu, ai democrat-liberalilor. În timp ce unii cheamă la repliere în opoziție, alții vor ca „vinovații” să fie trași la răspundere. În această ultima categorie se încadrează liderul PDL, Vasile Blaga, căruia i se reproșează rezultatul, deși a avut la dispoziție doar patru luni de zile pentru a organiza aceste alegeri, timp în care PDL a trecut alături de președinte și printr-un proces de suspendare. reședintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marți, că "după război mulți viteji se arată"și că decizia constituirii ARD a fost validată în unanimitate de toate forurile de conducere ale partidului, iar din punctul său de vedere ARD este o soluție pe termen mediu și lung.
"După război, mulți viteji se arată. Să nu uităm că am luat decizia de constituire a ARD la Convenția Extraordinară din 30 iunie, după care a fost validată în BPN în unanimitate, în Colegiul Director în unanimitate și în Consiliul Național de Coordoanre. Decizia a fost luată în unanimitate de fiecare dată, o să analizăm. Din punctul meu de vedere, este o soluție pe termen mediu și lung, să vedem ce vor ceilalți lideri ARD", a precizat Blaga. Întrebat dacă va continua colaborarea cu Mihai Răzvan Ungureanu și Aurelian Pavelescu, Blaga a spus că a colaborat cu cei doi în această campanie și că fiecare a încercat să facă cât mai mult pentru ARD.  "Sper să putem colabora și mai departe, dar analizând exact obligațiile pe care ni le-am asumat fiecare partid în parte", a adăugat Blaga. După eșecul înregistrat de ARD la alegerile parlamentare, realizarea acestei alianțe a fost criticată de democrat-liberali precum Elena Udrea, Cristian Boureanu, Ioan Oltean, Traian Igaș, Daniel Buda. Blaga a spus ieri că el și-a dat demisia de la PDL București în urma alegerilor locale din 2008, de la MAI, dar acum este "o situație mai complicată". În opinia sa, o convenție extraordinară a partidului ar fi oportună în primăvară.

Dragoș Stănculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.