
Guvernul va modifica strategia de privatizare a Poștei Române și va scoate la vânzare un pachet majoritar de acțiuni, de până la 51% din capitalul social, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aflat pe circuitul de avizare al instituțiilor de resort, au declarat surse oficiale.
Inițial, strategia de privatizare a Poștei Române prevedea oferirea către investitori a unui pachet de acțiuni reprezentând 20% din capitalul social.
Conform Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional, autoritățile se angajaseră să găsească, până la sfârșitul lunii iunie 2012, un investitor strategic care va prelua 20% din acțiunile CNPR, în urma unei majorări a capitalului social. Termenul inițial pentru privatizarea Poștei Române, prin majorare de capital social, era sfârșitul lunii martie 2012.
CNPR și-a diminuat pierderile considerabil în ultimul an, de la 28 de milioane de euro în 2010 la 4,3 milioane euro la finele anului 2011. În ianuarie 2012, compania a raportat un profit brut de 1,4 milioane de euro, cu 16,6% mai mare decât cel înregistrat în luna decembrie a anului precedent.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















