Presedintele Rezervei Federale a Statelor Unite (FED), Alan Greenspan, a luat prin surprindere bursele si analistii financiari din intreaga lume si a decis, miercuri seara, sa reduca dobanzile interbancare cu jumatate de punct, pana la valoarea de 1,25%. Pietele se asteptau la o reducere de doar un sfert de punct, ceea ce ar fi insemnat oricum cel mai mic nivel al dobanzilor din ultimele patru decenii americane. Explicatia FED a pus accentul pe -riscul geopolitic in crestere- – formula pentru un posibil razboi in Irak – care a influentat negativ consumul, productia si piata fortei de munca. Alan Greenspan a avertizat insa ca aceasta reducere a dobanzilor – prima din anul 2002 – nu va fi urmata de o alta similara decat peste o lunga perioada de timp. In acest moment, a subliniat presedintele FED, exista un echilibru intre riscul inflatiei si riscul unei noi perioade de recesiune.
O explicatie a deciziei FED ar putea fi cautata in ultimul raport expertilor de la Biroul National pentru Cercetare Economica (NBER), care au avertizat ca Statele Unite nu a iesit inca din criza. -Desi comportamentul economiei americane in primele opt luni ale anului indica faptul ca declinul care a inceput anul trecut ar putea fi pe sfarsite, ultimele date nu confirma aceasta ipoteza si este mai bine sa se astepte pana la formularea unei concluzii definitive-, se arata in comunicatul specialistilor de la NBER. Comitetul Economic al Rezervei Federale a luat in calcul si statisticile din ultimele 10 zile, care arata ca somajul este in crestere si consumul scade.
Reactia la decizia scaderii dobanzilor a fost prompta, indicii Dow Jones si Nasdaq crescand cu 1,07% si, respectiv, cu 1,26% si dolarul scazand simtitor. Pentru urmatoarea perioada este important de vazut daca FED a reusit sa ajute economia americana sau perspectiva unui conflict in Irak cantareste prea mult asupra increderii investitorilor si a consumatorilor pentru a permite mult-asteptata revigorare.
Cu ochii pe Banca Centrala Europeana
Hotararea FED a facut ca pietele bursiere sa-si indrepte privirea, cu si mai mare atentie, asupra reuniunilor de ieri ale Bancii Angliei si Bancii Centrale Europene (BCE), in care urma sa se dezbata problema dobanzilor. BCE a lasat neschimbat nivelul dobanzilor, la 3,25%, de un an, in principal pentru ca expertii se tem de inflatie. Chiar daca economia europeana nu functioneaza la standardele dorite, iar diferenta dintre nivelul dobanzilor in Statele Unite si in Uniunea Europeana a devenit foarte mare, bursele nu asteptau ieri ca BCE sa ia o decizie similara celei a FED. Asta si pentru ca BCE a demonstrat pana acum ca doreste sa nu se lase influentata de stimuli exteriori si pentru ca presedintele Wim Duisenberg considera ca stabilitatea preturilor este deocamdata in afara de orice pericol.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















