Pentru identificarea unei oi, a unui porc sau a unei capre, medicii primesc contravaloarea unui bilet de tramvai: 10.000 lei!
Mai multi medici veterinari din intreaga tara ne-au semnalat ieri faptul ca au fost obligati sa semneze contracte cu Directiile Judetene Sanitar-Veterinare si cu firma clujeana IQ Management in vederea identificarii si inregistrarii animalelor. Daca in contractele cu DSV-urile se preciza ca pentru identificarea, inregistrarea si crotalierea unei bovine vor primi suma de 80.000 de lei, in cazul animalelor mici (suine, caprine si ovine), suma oferita de IQ Management (IQM) este de 10.000 de lei pentru fiecare cap de animal crotaliat.
Medicii au declarat ca au fost, practic, obligati sa semneze aceste contracte, fiind amenintati de reprezentantii IQM cu pierderea dreptului de libera-practica. IQM face parte din consortiul care a castigat in vara anului trecut asa-zisa licitatie organizata de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), institutie patronata, la propriu, de medicul Liviu Harbuz.
Situatia a fost aceeasi in toata tara, in multe judete medicii refuzand in bloc sa semneze aceste contracte pe care le socotesc -batjocoritoare-.
In primul rand, medicii invoca modul jalnic in care arata formularele de contract, pentru care firma IQM a precizat ca va elabora o serie de norme, dupa semnarea lor si nu inainte, cum ar fi normal. Apoi, faptul ca DSV-urile judetene au primit aceste contracte in data de 14 ianuarie si le-au inaintat medicilor abia pe 19 ianuarie, fara a le da timp sa le citeasca pe indelete si sa-si insuseasca sau nu prevederile acestora. Si, nu in ultimul rand, tariful pe care il ofera IQM – 10.000 lei/cap de animal, in contextul in care a castigat de la ANSVSA o licitatie de aproximativ 500 miliarde de lei/an.
-Cei 10.000 de lei, cat face un bilet de tramvai, sunt o batjocura. In plus, DSV-urile s-au implicat direct, in acest caz, in niste contracte comerciale cu firme particulare, care ar putea fi lovite de nulitate. Sefii de directii sanitar-veterinare si reprezentantii firmelor au facut presiuni asupra noastra si ne-au amenintat. In judetul pe care il reprezint, nici un medic veterinar nu a semnat acest contract-, ne-a declarat presedintele Colegiului Medicilor Veterinari Ilfov, medicul Mihai Costache.
Acesta a mai precizat ca, in virtutea unuia dintre cele patru contracte care le-au fost inmanate medicilor veterinari, acestia ar urma sa primeasca si un calculator de la firma IQM, pe care trebuie sa realizeze baza de date a animalelor din zona. -Nimeni nu s-a intrebat unde vor pune concesionarii aceste calculatoare, daca au conditiile necesare. Unii dintre ei nu au nici macar un dispensar, pentru ca nu a interesat pe nimeni de 15 ani cum isi deruleaza ei activitatea, ci lucreaza intr-o rulota-, a mai adaugat Costache.
Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul ne-au declarat ca tocmai Slavavet Bucuresti, firma controlata de medicul Liviu Harbuz, care este concesionar in mai multe zone de langa Bucuresti, nu a semnat decat contractele pentru bovine, fara a le semna si pe cele de inregistrare a suinelor, caprinelor si ovinelor, pentru care ar fi primit suma -colosala- de 10.000 de lei, bagata, in schimb, pe gat celorlalti medici.
Desi operatiunile nu au inceput, in statisticile ANSVSA figurau ieri ca identificate, inregistrate si crotaliate la nivelul intregii tari 259 de bovine, 1.680 ovine, 120 caprine si 145 suine, medicii veterinari din judetele din care provin acestea afimand ca sunt, in mare parte, exemplarele utilizate in spoturile TV realizate pentru promovarea campaniei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















