Home Social CNSLR–Fratia- spune adio acordului social

CNSLR–Fratia- spune adio acordului social

DISTRIBUIŢI

Nici macar confederatia sindicala cea mai apropiata partidului de guvernamant, CNSLR–Fratia-, nu va mai semna un nou acord social, valabil pentru anul viitor.

Presedintele confederatiei, dl Marius Petcu, a anuntat ieri ca aceasta propunere a Comitetului director va fi supusa luni dezbaterii Consiliului National al acestei organizatii sindicale, care se va intruni la Bucuresti. Mai mult, sindicalistii se gandesc chiar sa treaca -la manifestarea acestor nemultumiri in strada-, in februarie sau inceputul lunii martie. Marius Petcu a respins orice legatura dintre decizia de a nu mai semna acordul social si de a trece la proteste de strada si intentia premierului Adrian Nastase de a organiza alegeri anticipate, chiar daca acestea ar fi urmat sa aiba loc chiar in martie…

Mai ales ca, intrebat fiind daca va fi rupt si protocolul de colaborare cu PSD, liderul sindical a spus ca nu s-a luat in discutie acest lucru. Explicatia oficiala a presedintelui CNSLR–Fratia- a constituit-o faptul ca -foarte multe capitole din acordul social n-au adus satisfactii directe membrilor de sindicat-. Aceste nemultumiri au existat insa si pana acum, iar conducerea confederatiei nu le-a dat curs. Acum, dl Petcu sustine ca starea de nemultumire s-a generalizat in randul organizatiilor membre si, pe de alta parte, -nu ne-am mai manifestat de mult in strada si nu vrem sa se creada ca suntem o confederatie a puterii-. O alta declaratie a domniei sale a fost mult mai aproape de adevar, si anume ca -nu mai putem tine capacul peste liderii nostri de sindicat-. Principalele nemultumiri ale sindicalistilor de la CNSLR–Fratia- sunt legate de procentul scazut de reducere a fiscalitatii, de nivelul salariului minim pe economie valabil de la 1 ianuarie (de 2,5 milioane de lei) si de erodarea puterii de cumparare.

In alta ordine de idei, dl Petcu a anuntat ca, luni, la votarea in parlament a Legii sindicatelor si asumarea raspunderii guvernului pentru Codul muncii, toti membrii Consiliului National al confederatiei vor fi prezenti in sala -pentru a vedea cum se desfasoara votul-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.