După ce s-au țigănit ca la ușa cortului bătându-se în bodyguarzi și amenințări în parcări întunecate, mogulul eolian Sorin Ovidiu Vîntu și mogulașul softist Sebastian Ghiță se pare că au „dat-o la pace“. Așa, ca-ntre golănași. Surse apropiate celor doi manipulatori de opinie ne-au declarat că ei și-au dat ieri mâna și au îngropat securea războiului. Reamintim că în urmă cu circa o săptămână, între cei doi moguli s-a iscat un scandal de proporții la sediul Realitatea TV, locul unde Sorin Ovidiu Vîntu și-a trimis un nou reprezentant, care i-a înlocuit pe Sorin Freciu și pe Dragoș Nedelcu, ce rămân mai departe președinte și vicepreședinte al CA. Noul paj a venit însoțit de 40 de oameni de la firme de pază și a încercat să-l scoată cu forța pe Sebastian Ghiță – managerul grupului Realitatea Media – din sediul Realității. Aparent, cearta a pornit de la faptul că Ghiță a închiriat sediul Realității pe firma sa, Asesoft. La rândul său, Ghiță a chemat și el câteva firme de bodyguarzi, care au blocat accesul oamenilor lui Vîntu la etajele clădirii. După negocieri nereușite la sediu, a urmat, a doua zi, o întâlnire într-o parcare, unde Ghiță a susținut că a fost amenințat cu moartea de către SOV, motiv pentru care a depus și plângere penală. Toată această ceartă s-a stins ieri, când cei doi s-au pupat și s-au împăcat, conform surselor noastre.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















