
Soția președintelui Guatemalei, Sandra Torres, a obținut divorțul de soțul ei, pentru a putea candida la alegerile prezidențiale. Tribunalul familiei a acordat divorțul, Torres nemaifiind de acum soția președintelui Alvaro Colom. Fosta primă-doamnă a anunțat în martie că vrea să-i urmeze în funcție soțului ei, la finalul mandatului acestuia, în ianuarie 2012. Exista însă problema că rudele apropiate ale președintelui, inclusiv soția sau soțul, nu pot candida, iar soluția a fost divorțul. 51 de persoane, organizații și partide au încercat să blocheze cererea de divorț, calificånd-o drept „o mișcare politică“, dar Curtea a decis să lase această chestiune Tribunalului electoral suprem. Acesta a decis că cererea de divorț este un caz civil, individual, privat și voluntar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















