Acasă Actualitate Transformarea spitalelor în cămine pentru vârstnici – o țeapă pentru autoritățile locale

Transformarea spitalelor în cămine pentru vârstnici – o țeapă pentru autoritățile locale

DISTRIBUIȚI

Ministrul Muncii, Ioan Botiș, declara la finalul ședinței de guvern de săptămåna trecută că ministerul pe care îl conduce „are bani asigurați în totalitate pentru toate spitalele care doresc să se transforme în cămine pentru persoane vårstnice“. „În următoarele luni să vă putem prezenta primele cămine dotate și funcționale la nivel european, din cele care s-au transformat în cămine pentru că ne vom implica pentru susținerea fiecărui cămin în parte“, a ținut să precizeze ministrul. Ce nu spune ministrul Muncii este că programul numit pompos „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vårstnice“ este de fapt o țeapă pentru autoritățile locale. Ministerul finanțează doar funcționarea căminelor pentru vårstnici, nu și transformarea spitalelor în azile. Costurile transformării unității respective într-un cămin care să respecte standardele minime specifice de calitate pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vårstnice trebuie suportate de Consiliul Local. Mai mult, aceasta este chiar o condiție de eligibilitate.
E ca și cånd s-ar face un program pentru sprijinirea oamenilor străzii prin care se obține finanțare pentru plata facturilor la utilități, condiția fiind ca aceștia să își cumpere mai întåi o casă!
„Curentul“ a intrat în posesia unui astfel de contract de finanțare, încheiat între Ministerul Muncii, ca autoritate finanțatoare, și autoritățile publice, respectiv consiliul local, care arată clar că banii de la Ministerul Muncii acoperă doar cheltuielile de funcționare a căminului pe o durată de 33 de luni.

Potrivit contractului, „contractorul (Consiliul Local n.r.) acceptă finanțarea și se angajează să utilizeze suma primită“, exclusiv pentru asigurarea funcționării căminului cu respectarea condițiilor care au stat la baza acordării finanțării, respectiv deținerea certificatului de acreditare, respectarea standardului de calitate și a raportului număr de beneficiari/personal angajat prevăzut în HG nr. 23/2010, potrivit cererii de solicitare a finanțării prevăzute în anexa prezentul contract“.
Totodată, Consiliul Local se angajează să suporte din bugetul propriu sumele necesare acoperirii costurilor de funcționare a căminului, care depășesc sumele acordate prin program.
De asemenea, contractul precizează că „durata de execuție a proiectului este de 33 de luni“.

După aceea, Dumnezeu cu mila!

Potrivit HG 23/2010, standardul de cost pentru servicii sociale destinate persoanelor vârstnice este de 16.926 lei/an/beneficiar, iar raportul beneficiar angajat este de 2/1, adică doi bătrâni la un angajat. Pe hârtie, toate bune și frumoase, numai că așa cum e de obicei, practica ne omoară.
Ministerul Muncii – în silenzio stampa
Pe site-ul Ministerului Muncii, informațiile despre program fac referire la modul cum sunt sprijinite autoritățile locale și „persoanele vârstnice lipsite de susținători legali care nu-și pot asigura întreținerea completă și care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire și tratament, în sistem rezidențial, în cămine specializate“.

Nimic despre condiționarea acestui sprijin!

De mai bine de o săptămână am încercat să obținem un răspuns oficial din partea Ministerului Muncii referitor la modul cum este finanțată transformarea spitalelor în cămine, care să respecte standardele minime specifice de calitate pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice.
În ciuda insistențelor noastre și a solicitărilor de presă atât verbale, cât și scrise, Biroul de presă nu a găsit timpul necesar pentru a răspunde întrebărilor noastre. Sigurul răspuns pe care l-am primit de la reprezentanții Biroului de presă, în urma telefoanelor noastre insistente, a fost că sunt foarte multe solicitări în lucru, iar răspunsul pentru noi nu a fost redactat.
Ne-au lămurit, în schimb, reprezentanții Ministerului Sănătății, care ne-au declarat că cei care trebuie să se ocupe de transformarea spitalului în cămin sunt „autoritățile locale și managerul unității“. Tot reprezentanții Ministerului Sănătății ne-au confirmat și faptul că finanțarea „reamenajării“ trebuie suportată de Consiliul Local.
Spre informarea Biroului de presă al Ministerului Muncii și a ministrului Botiș (nici dânsul nu pare să o fi citit dacă ținem cont de declarațiile făcute la sfârșitul săptămânii trecute), cităm mai jos, din HG nr. 212/2011 privind aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice“:
„Art. 3. – (2) Sunt eligibile pentru finanțare căminele pentru persoane vârstnice înființate în condițiile alin. (1) prin desființarea unităților sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2 și care respectă următoarele cerințe principale:
a) funcționează și sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) se organizează în conformitate cu prevederile standardelor minime specifice de calitate pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale“.

Standarde minime, costuri… maxime

De precizat că standardele specifice de calitate pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice, deși sunt „minime“, presupun cheltuieli destul de mari.
Spre exemplu, potrivit Ordinului Nr. 246 din 27 martie 2006 al Ministerului Muncii, căminul trebuie să respecte norme de siguranță și accesibilitate, să fie amenajate spații pentru prepararea/servirea hranei, amenajarea unor spații comune și, nu în ultimul rând, a unor spații în care să se poată desfășura programe de recuperare în funcție de nevoile individuale ale beneficiarilor: cabinet de psihodiagnoză, consiliere psihologică și psihoterapie; sală kinetoterapie și masaj; sală fizioterapie; spații pentru diferite activități de terapie ocupațională/ergoterapie; sală de club și altele. Dacă traducem aceste standarde în bani, ajungem la niște sume mari, pe care consiliile locale ce se cârpesc de la o lună la alta să-și plătească salariile și utilitățile, cu siguranță nu le au. N-au bani de transformare, nu primesc bani de funcționare și, astfel, lanțul slăbiciunilor birocratice din România devine fără sfârșit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.