In cadrul unei intrevederi pe care au avut-o ieri la Camera Deputatilor cu membrii Comisiei pentru politici economice, reprezentantii Consiliului Investitorilor Straini (CIS) s-au declarat categoric impotriva modificarii Codului fiscal prin ordonanta de urgenta.
Reprezentantii CIS au precizat ca, fiind vorba de modificari foarte importante – majorarea impozitelor pe profitul din tranzactionarea actiunilor si din tranzactii imobiliare, pe dobazile la depozitele bancare- este obligatorie o dezbatere la care sa participe reprezentantii oamenilor de afaceri, precum si promovarea prin parlament a acestor modificari, lasand legislativului posibilitatea sa imbunatateasca actul normativ.
Nu ne aflam intr-o situatie de urgenta
-Ordonanta de urgenta ar fi fost o varianta doar in situatii de urgenta. Nu ne aflam intr-o asemenea situatie. Membrii executivului ar fi trebuit sa initieze consultari cu partenerii sociali. Nu neaparat cu noi, investitorii straini, dar cu cineva tot ar fi trebuit sa discute-, a declarat presedintele CIS, Gilbert Wood.
Acesta a prezentat deputatilor din comisie si principalele puncte slabe ale fiscalitatii din Romania, detaliate si intr-o Carte Alba elaborata de CIS: in multe cazuri, Codul fiscal nu a fost armonizat cu legislatia Uniunii Europene, mai ales in privinta impozitului pe profit, a TVA si a taxelor vamale. Lipsa armonizarii, sustin membrii CIS, se poate observa concret in cazul contractelor de alocare a costurilor, a limitei deductibilitatii bunurilor degradabile si a regimului TVA pentru bunurile plasate in regimuri vamale suspensive. Ca urmare a acestor diferente majore, CIS recomanda autoritatilor de la Bucuresti armonizarea legislatiei fiscale din Romania cu cea din UE, inaintea datei de aderare. Aceasta legislatie ar trebui sa prevada, coerent si unitar, referiri atat la conduita autoritatilor fiscale, cat si la drepturile si obligatiile contribuabililor. In acest sens, sustin reprezentantii CIS, -inspectorii fiscali ar trebui sa fie sanctionati in cazul in care nu respecta prevederile Codului de conduita sau legislatia privind drepturile contribuabililor-.
Indiferent de schimbarile politice, managerii unor institutii trebuie mentinuti
Incantat ca l-a cunoscut pe noul sef al Agentiei pentru Investitii Straine (ARIS), Gilbert Wood le-a recomandat insa deputatilor din comisie ca reprezentanti ai clasei politice sa nu mai schimbe sefii unor institutii la fiecare modificare de culoare a puterii politice. Wood a precizat ca, mai ales la nivelul -managementului superior-, ar trebui sa existe o continuitate pe functie.
-ARIS este o organizatie foarte importanta pentru captarea investitorilor din afara tarii. Mai ales in cazul unor asemenea institutii nu este recomandat sa se schimbe sefii atat de des. Poate se vor cauta solutii ca managementul superior al unor asemenea institutii sa se pastreze, indiferent de schimbarile de pe scena politica-, a precizat presedintele CIS.
Acesta a mai precizat ca o institutie de talia ARIS ar trebui sa beneficieze de un buget corespunzator pentru a avea la indemana toate instrumentele necesare atragerii investitorilor straini.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















