Intr-o dezbatere privind parcursul Romaniei in perioada 2005 – 2007, deopotriva analisti si reprezentanti ai guvernului au ajuns la concluzia ca acesta poate fi asemuit cu traseul unei masini pe un drum cu obstacole care limiteaza viteza spre autostrada europeana.
Avizul conform dat de curand de Parlamentul European este, in viziunea negociatorului-sef cu UE, Leonard Orban, -un succes care adauga o dificultate suplimentara parcursului viitor-.
-In ceea ce priveste momentul aderarii la Uniune, 1 ianuarie 2007 nu este o data certa. Raportul de monitorizare a Romaniei, realizat de Comisia Europeana si care va fi gata in noiembrie este ultimul sau, probabil, printre ultimele obstacole in calea aderarii. Daca vom asista la o recomandare de amanare a aderarii, aceasta va fi data, cel mai probabil, in noiembrie-, a precizat Leonard Orban.
Negociatorul-sef cu UE a mentionat ca integrarea Romaniei vine intr-un moment in care -apetitul Uniunii pentru largire a scazut extraordinar-. Astfel, mediul in care Romania evolueaza pan in 2007 este mult mai putin prietenos decat cel de care s-au bucurat statele care au parcurs etapele pre-aderarii pana in 2004. Printre obstacolele asezate pe parcursul celor 20 de luni care au mai ramas pana la momentul aderarii, Orban a mentionat angajamentele asumate prin Documentul de pozitie pe Capitolul Concurenta, lipsa profunda de restructurare a sectorului energetic si situatia din agricultura romaneasca.
Tratatul de Aderare nu contine lista ajutoarelor de stat in vigoare
Asigurarea unui control total al Consiliului Concurentei asupra fiecarei forme de ajutor de stat acordate in Romania este, in continuare, foarte dificila, mai ales din punct de vedere procedural.
-Mai sunt incercari, mai ales la nivelul autoritatilor locale, de a eluda aceste reguli. Inca vorbim de o economie partial restructurata sau insuficient restructurata, care are nevoie in continuare de ajutoare de stat. Ceea ce nu se intelege inca este ca acestea pot fi acordate doar in conditii foarte stricte. Ar putea fi suficient un singur ajutor de stat acordat fara respectarea regulilor, ca sa poata fi pusa sub semnul intrebarii data aderarii-, a mentionat Orban.
Acesta a mai precizat ca este nevoie, in continuare, de intarirea nivelului de expertiza a Consiliului Concurentei. Orban a mai atras atentia asupra faptului ca in Tratatul de Aderare nu exista o anexa care sa cuprinda lista ajutoarelor de stat acordate pana in acest moment si care vor produce efecte si dupa momentul integrarii, asa cum exista in cazul Bulgariei sau a celor zece state care au aderat in 2004.
In cazul agriculturii, Leornard Orban previzioneaza ca -efectele aderarii vor fi cele mai dure-, socul pe care il va resimti acest sector mai ales din punct de vedere social urmand a fi atenuat doar de masurile de dezvoltare rurala, finantate din fonduri europene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















