Home Actualitate Luat în vizor de Bruxelles pentru conflict de interese, Liviu Dragnea dă...

Luat în vizor de Bruxelles pentru conflict de interese, Liviu Dragnea dă vina pe PDL

DISTRIBUIŢI

Președintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, secretar general al PSD, a susținut, ieri, într-o conferință de presă, că nu a încălcat prevederile referitoare la conflictul de interese în achiziția a două lucrări publice de către Consiliul Județean și că se duce o campanie împotriva sa.
Dragnea a respins acuzațiile că ar fi fost în conflict de interese atunci cånd, ca șef al CJ Teleorman, ar fi semnat cele două proiecte finanțate din fonduri europene, despre care presa a semnalat că ar fi înregistrat nereguli.
El a afirmat că este subiectul „unei campanii susținute“ prin care s-ar încerca acreditarea ideii că CJ Teleorman a încheiat două contracte, cu Tel Drum și Euroconstruct, cu încălcarea legislației privind conflictul de interese.
„Acuzațiile nu au niciun temei legal. Este exclus orice conflict de interese în cazul oricărui reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, începånd cu membrii acestuia, cu funcționarii și terminånd cu președintele. Niciunul nu este acționar, nu este în administrația vreunei firme din cele semnalate și nici nu au vreo legătură de rudenie cu cei care dețin, administrează sau conduc respectivele firme“, a declarat Dragnea.
Președintele CJ Teleorman a declarat că asupra lucrărilor respective s-a făcut și un audit, în martie 2011, de către trei oficiali ai Unității de Audit Intern din cadrul Comisiei Europene.
„Cu toți funcționarii și membrii CJ cu care au discutat cele trei doamne s-au abordat chestiuni strict tehnice, nu a fost nicio clipă pusă problema vreunui conflict de interese. La plecare au lăsat de înțeles în mod foarte clar că nu sunt probleme“, a afirmat Dragnea.
El a sugerat că, după încheierea auditului respectiv, reprezentanții CE au fost la București. „Din acel moment au început presiunile pentru ca la Teleorman să fie găsite probleme, iar Consiliul Județean și eu personal să fim găsiți țapi ispășitori“, a adăugat Dragnea.
Liviu Dragnea a solicitat OLAF și DNA să cerceteze cele două achiziții, ANI să controleze dacă în cazul lor s-au încălcat prevederile referitoare la conflictul de interese și Parchetului ICCJ să cerceteze cine s-ar afla în spatele „acțiunii“ de „influențare“ a raportului de audit al Comisiei Europene.
„Le dau și un indiciu: în ultimele zile am primit mai multe informații că unul dintre oficialii romåni ar fi în spatele acțiunii de influențare a auditului Comisiei Europene. Este vorba de Cătălin Vătafu, șeful Autorității pentru Controlul Instrumentelor Structurale din subordinea premierului“, a declarat șeful CJ Teleorman.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.