Agentia italiana Sports a transmis ieri ca gruparea Internazionale Milano va incepe in aceasta saptamana negocierile pentru transferul jucatorului roman al echipei AS Roma, Cristian Chivu, pe care il considera obiectivul numarul unu. Potrivit sursei citate, dupa ce au studiat aducerea lui Walter Samuel (Real Madrid) si a lui Sami Hyypia (Liverpool), conducatorii lui Inter au decis ca prioritatea pentru transferuri este Chivu, iar antrenorul Roberto Mancini il considera pe Chivu principalul inlocuitor al lui Sinisa Mihajlovici. Insa AS Roma nu intentioneaza sa-l vanda pe Chivu, cel putin pana la anuntarea numelui noului antrenor, care va decide jucatorii de care se poate dispensa, si nici nu vrea sa reduca suma de 17 milioane de euro pe care a cheltuit-o atunci cand l-a luat pe Chivu de la Ajax, in urma cu doua sezoane.
Agentia italiana subliniaza ca Internazionale este pregatita sa ofere 15 milioane de euro pentru Chivu si ar putea renunta si la Andy van der Meyde si Giorgios Karagounis pentru aducerea romanului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















