
Fostul reporter de la „News of the World“ Sean Hoare, primul jurnalist care a afirmat că fostul redactor-șef adjunct al tabloidului, Andy Coulson, știa despre interceptările telefonice efectuate de personalul său, a fost găsit mort. Hoare, care a lucrat la „The Sun“ și „News of the World“ cu Coulson, înainte de a fi demis pentru probleme cu drogurile și băutura, ar fi fost găsit mort la casa sa din Watford. Decesul este considerat în prezent neexplicat, dar nu suspect, iar investigațiile continuă. Hoare a declarat că Andy Coulson și-a încurajat personalul să intercepteze convorbirile unor celebrități pentru a obține exclusivități. El a declarat că reporteri de la NOTW puteau folosi tehnologia poliției pentru a localiza persoane utilizånd semnalul de la telefoanele lor mobile, în schimbul unor sume de bani.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















