Home Economic-Financiar Omar Hayssam – cuceritorul

Omar Hayssam – cuceritorul

DISTRIBUIŢI

-Biroul National al Comisiei de Integritate Morala a PSD a analizat raportul organizatiei PSD Bucuresti despre Omar Hayssam, urmand ca, in doua saptamani (bine ca nu peste 50 de ani – n.n.), sa fie comunicat un rezultat-, a declarat, rituos, presedintele comisiei, Cristian Diaconescu. Cei care asteapta sa afle de la PSD cine au fost sprijinitorii lui Hayssam – cuceritorul, cine sunt cei care l-au ajutat, nu sa-i rapeasca pe ziaristi, ci sa ia, in valmasie, de la APAPS, societate dupa societate, sa cucereasca reduta dupa reduta, in intreaga tara – din centrul Bucurestilor (Piata Amzei), pana in creierul muntilor din Bucovina – ei bine, toti acestia vor astepta in zadar. De altfel, dl Diaconescu a si recunoscut ca -nu vor fi nominalizari-, pe motiv ca organismul cu pricina -nu este o instanta jurisdictionala, ci una interna de partid-.

Asa o fi, numai ca dl ex-ministru al justitiei, Cristian Diaconescu, impreuna cu ex- ministrul de interne, Ioan Rus, sau ex- ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, au de dat niste raspunsuri la enigma Omar Hayssam, referitoare la perioada in care erau mai mari peste dregatoriile care aveau in subordine -instante jurisdictionale-. Raspunsuri concrete vor trebui sa dea si bastanii din politie si cei din Parchet, pe sub nasul carora Hayssam trecea cu flamurile fluturand, desi de ani de zile acesta facea obiectul a numeroase iscoade si dosare. Care dosare se plimbau de la Ana la Caiafa, in timp ce Hayssam dedulcea baronii locali cu baclavale si sarailii, cumparand pe daiboj tot ce-i iesea in cale, acumuland cu ghiotura datorii fata de stat, beneficiind de returnari masive de TVA, dand iama prin padurile ghiaurilor, primind licente de export etc.

In tot acest timp, presa semnala de zor potlogariile lui Hayssam, dar nici -ex-ii-de mai sus, nici procurorii, nici politistii etc. nu-i dadeau de (la) cap.

Sa luam, de exemplu, celebrul dosar IPRS Baneasa. Acesta a ajuns, la un moment dat, la PNA. -Gata, i s-a terminat lui Hayssam cu sprijinul mai marilor zilei- – si-or fi spus unii naivi, asteptand sa-l vada pe arab legat fedeles si trimis in judecata. Ei as! PNA-ul nu face altceva decat sa se spele pe maini si trimite cele noua volume ale dosarului, legate cu fundita albastra, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pe motive de -lipsa de competenta-. -O sa-l inhate astia-, si-or fi zicand unii. Total – total gresit. Dupa ce l-au amusinat si l-au si inregistrat, cu nr. 607/P/2004 (ce curaj pe ei! – n.n.), procurorii de la Inalta Curte au trimis dosarul la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti. -Astia nu mai au ce face, dosarul vine <de sus>, trebuie sa-l rada pe nemernic- – si-a spus ceata de naivi, in frunte cu ziaristii care au scotocit tara in lung si-n lat, ca sa dea de urmele matrapazlacurilor lui Hayssam. Da* de unde! Cu multa -responsabilitate-, procurorii de la Curtea de Apel Bucuresti, inregistreaza dosarul lui Hayssam sub numarul 2645/P/2004, dupa care, extrem de impresionati, il transmit Parchetului Judecatoriei Sectorului 1 al Capitalei, unde primeste – asa, ca sa tina minte, fir-ar el sa fie! – numarul 13329/P/2004.

-Hopa, aici i s-a infundat Hayssam-ului, mangealac faceam la el- – ne-am spus noi, care faceam parte din nucleul dur al cetei de naivi. Cand colo, vajnicul Parchet al Judecatoriei Sectorului 1 ne lasa si el cu buza umflata si trimite dosarul, cu plecaciuni, la Politia Sectorului 1 – Serviciul Fraude, unde agentii, dupa ce iau pozitia regulamentara, pun pulanul pe el, il inregistreaza sub un numar de sase cifre – 825880/2004 – ca sa nu se poata sustrage, si-l baga -la beci-. Aici il vor regasi, plin de praf, procurorii de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in aprilie 2005, cand, o data cu autorapirea jurnalistilor romani, Hayssam – Cuceritorul a devenit inamicul public numarul unu al… Palatului Cotroceni. Care l-a bagat la arest, legat la ochi cu o basma portocalie si cu calus in gura.

Asa a fost -solutionat- dosarul IPRS Baneasa, asa vor fi solutionate si celelalte dosare, albastre sau portocalii, in care este implicat Hayssam. Prietenii, fara deosebire de culoare politica sau de natura serviciilor, stiu de ce. Aferim!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.