Poliția Română a lansat, i, o amplă campanie antipiraterie software, prin care agenții economici și consumatorii vor fi informați cu privire la riscurile de utilizare a programelor piratate și la soluțiile pentru remedierea acestor situații.
Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a semnat, ieri, un protocol pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen. Astfel, peste 13.000 de companii vor primi scrisori din partea Business Software Alliance și a Poliției Române, prin care vor fi informate cu privire la riscurile tehnice, legale și de imagine ale pirateriei software. Totodată, în perioada 19 septembrie – 31 octombrie, va funcționa o linie telefonică specială dedicată companiilor care vor primi aceste scrisori de informare, alte detalii putând fi găsite de entitățile interesate pe portalurile www.softwareculicentă.ro, www.politiaromana.ro/prevenire și www.bsa.org/romania. Colaborarea mai prevede continuarea acțiunilor de aplicare a legislației în materia drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator și de constatare a infracțiunilor ce implică încălcări ale acestor drepturi. Conform protocolului în a doua jumătate a lunii septembrie va fi organizat un seminar de pregătire pentru organele judiciare penale competente pentru constatarea și urmărirea penală a infracțiunilor de piraterie software, urmând a fi astfel instruite 150 de persoane. Protocolul dintre Poliția Română și Business Software Alliance este valabil timp de doi ani și poate fi prelungit.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















