Home Politic Ponta: Guvernul aprobă miercuri mici ajustări la Codul de Procedură Penală, inclusiv...

Ponta: Guvernul aprobă miercuri mici ajustări la Codul de Procedură Penală, inclusiv clarificări legate de interceptări

DISTRIBUIŢI

Guvernul va aproba mici ajustări la Codul de procedură penală care vor clarifica și problema interceptărilor, pe baza unei centralizări care va fi prezentată vineri pe site-ul Ministerului Justiției, a anunțat premierul Ponta, adăugând că este "o prostie" să spui că noul Cod protejează infractorii.
El a precizat însă că această clarificare ar permite începerea urmăririi penale "față de fapte și nu față de persoane".
Ponta  a precizat totodată că, la începutul săptămânii viitoare, în Parlament va fi aprobată o lege de abrogare a articolului 278 din noul Cod penal care poate îngrădi libertatea și  activitatea mass-media.
Premierul a arătat că, ca orice legi complexe, pot apărea în practică interpretări diferite și inadvetențe, iar ministrul Justiției a discutat în acest sens cu Consliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție ăi, în măsura în care aceste inadvertențe pot afecta în vreun fel sau altul activitatea instanțelor sau a parchetelor, vor fi operate "mici ajustări".

"La problema interceptărilor, lucrurile stau în felul următor: mandatele de ascultare pe siguranță națională nu s-au modificat în niciun fel, Legea 51/1991 le prevede în continuare. În al doilea rând, în baza codurilor actuale, care intră în vigoare mâine, există și s-a introdus acea prevedere de a se face interceptările după ce se începe urmărirea penală, adică exact cum a dispus Curtea Constituțională printr-o decizie din 2009. În măsura în care există o propunere pe care eu o consider de natură să rezolve interpretarea diferită, ca să se poată începe urmărirea penală față de fapte și nu față de persoane, atunci toate lucrurile se rezolvă (…) Este o interpretare pe care unii specialițti spun că se pot face în continuare interceptări, alții spun că nu și atunci, prin textul pe care l-a propus CSM, cred că nu va mai exista nicio diferență de interpretare", a spus Ponta.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.