Home Politic USL a depășit FSN și se aproape de PCR

USL a depășit FSN și se aproape de PCR

DISTRIBUIŢI

Uniunea Social Liberală continuă să bată recorduri de putere în Parlament, acolo unde numărul de parlamentari din rândul acestei alianțe crește covârșitor, paradoxal, proporțional cu condamnările din rândul acestora. După ce a bătut FSN-ul lui Iliescu de la începutul anilor ă90, USL se îndreaptă cu pași repezi spre partidul-stat al PCR-ului lui Ceaușescu. FSN-ul lui Ilici Iliescu avea 76,47% dintre senatori, iar acum USL are 77,8%, urmând ca cifra să crească după următoarele racolări pe care USL-ul le pregătește după dezintegrarea PPDD-ului. Același scenariu se repetă și la Camera Deputaților, acolo unde USL are 75, 61% dintre deputați, în timp ce FSN-ului lui Ilici număra numai 66,4%. Aceste cifre sunt și mai îngrijorătoare în condițiile în care dreapta este fărâmițată în cinci partide PDL, PMP, FC, PNTCD și Noua Republica și doar unul dintre ele este partid parlamentar în adevăratul sens al cuvântului. La Senat, opoziția nu poate nici măcar să depună o moțiune simplă deoarece nu are suficienți senatori pentru a iniția o astfel de procedură. Acest lucru ar presupune 43 de semnături, în timp ce PDL, UDMR și PPDD dor aduna numai 38. Realitatea din cele două camere indică o proporție politice nesănătoasă pentru putere care poate căpăta accente dictatoriale, fapt ce de altfel se și întâmplă pe acolo prin tot felul de abuzuri ale USL care se regăsesc în OUG-urile emise de Ponta și tot felul de proiecte controversate precum legea minelor, revizuirea Constituției și mai nou restructurarea STS prin trecerea sa în subordinea MAI.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.