Home Politic Ramona Mănescu susține că a primit amenințări pe perioada mandatului

Ramona Mănescu susține că a primit amenințări pe perioada mandatului

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu (PNL) afirmă că "presiunile sunt o realitate" la Ministerul Transporturilor și că s-a confruntat pe perioada mandatului cu amenințări și încercări de intimidare, fără să ofere însă detalii despre persoanele în cauză.
"Pe durata mandatului meu s-a aplicat legea, iar atunci când am constatat încălcarea acesteia au fost destituiți funcționari, așa cum bine știți, sau consilii de administrație, indiferent de presiunile care s-au făcut. După cum ați observat și din ancheta în curs de desfășurare la CFR Marfă, presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor și sunt exercitate în principal de acele grupuri care au deranjate de acțiunile mele. Sper ca aceste grupuri să nu se folosească de acest prilej pentru a-și recupera pozițiile. (…) Indiferent de presiunile și amenințările pe care le-am primit, și nu au fost puține, indiferent de modul în care s-a încercat intimidarea mea, vă spun că nu mi-a fost teamă să continui schimbările și sper ca acet lucru să se întâmple în continuare cu cel care va veni după mine", a spus Mănescu.
Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători și Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 – septembrie 2013.
Ea a susținut miercuri o declarație de presă, de 15 minute, în care a făcut un bilanț al mandatului de șase luni la conducerea Ministerului Transporturilor, la finalul căreia jurnaliștii nu au putut însă adresa întrebări.
Mănescu a trecut în revistă principalele proiecte în care s-a implicat și a cerut ca noul ministru să le finalizeze.
Ea a mulțumit premierului pentru sprijinul acordat în guvern, precum și colegilor din Cabinet, instituțiilor statului și funcționarilor din minister cu care a avut o colaborare foarte bună.
Primele proiecte menționate de Mănescu au fost procesul de privatizare al CFR Marfă, aflat în prezent la stadiul finalizării noului caiet de sarcini, Master Planul de Transport aflat de asemenea într-o fază finală și implementarea Strategiei Dunării și conectarea Portului Constanța cu cel din Rotterdam.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.