
Primarului Sibiului, Klaus Johannis, a lansat un atac dur la adresa oficialilor din Ministerul IMM-urilor, Turismului si Mediului de afaceri, condus de Maria Grapini.
Klaus Johannis spune ca prezenta Romaniei la Targul de Turism de la Viena a fost de neconceput, potrivit Realitatea TV. Cu numai doua zile inainte de inceperea targului, Ministerul IMM-urilor a decis sistarea fondurilor pentru construirea standului Romaniei, cu toate ca tara noastra a avut statutul de partener.
Organizatorii austrieci au incercat sa evite o situatie delicata, construind pe banii lor un stand simplu.
"Ministerul nu a dorit sa plateasca din cate am inteles standul, lucrare care a fost angajata. S-a recurs atunci la o varianta minimala de stand. In restul Europei, asa ceva ar fi inimaginabil. O tara sa fie… Deci prezenta Romaniei nu a fost ca hai sa ne ducem sa le aratam ce de tuica avem noi. Prezenta noastra a fost de tara partenera a Targului de Turism de la Viena. Foarte bun pentru noi, o posibilitate de a ne face simtita prezenta", a declarat primarul Sibiului.
In cele trei zile ale Targului de la Viena, cele 750 de standuri din 70 de tari au fost vizitate de peste 148 de mii de potentiali turisti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















