Home Economic-Financiar Lazea: România are o datorie privată de 70% din PIB, sub nivelul...

Lazea: România are o datorie privată de 70% din PIB, sub nivelul criteriilor de la Maastricht

DISTRIBUIŢI

România stă bine la nivel macroeconomic din punct de vedere al datoriei private, care reprezintă circa 70% din Produsul Intern Brut (PIB) față de criteriul de la Maastricht, de cel mult 160%, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR).
?óÔé¼?¿'De regulă, în analizele agențiilor de rating și ale investitorilor străini este luată în calcul analiza datoriei publice, dar la fel importantă este și datoria privată. Aici avem o confluență între macroeconomie și microeconomie și vedem în ce fel este afectată economia. România îndeplinește trei dintre cele cinci criterii de la Maastricht, respectiv pentru evoluția cursului de schimb, deficitul bugetar și datoria publică totală, care este de 38% din PIB, mult sub nivelul maxim admisă de 60%. Suntem în afara criteriilor de la Maastricht cu rata inflației, care depășește cu 0,6% criteriul admis. Al doilea criteriu pe care România nu-l îndeplinește se referă la dobânzile pe termen lung care la 6,67% depășesc cu 1,3% criteriul de la Maastricht', a afirmat Lazea. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit oficialului BNR, celor cinci criterii de la Maastricht li s-au adăugat alte zece puncte, la cel de-al șaptelea, referitor la datoria privată, România aflându-se în grafic. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Aceste cinci criterii au fost suplimentate cu alte zece criterii denumite 'Panoul de bord'. Un al șaptelea criteriu din lista celor zece se referă la datoria privată, care nu trebuie să depășescă 160% din PIB. În România, procentajul este la 70-71% din PIB. Din punct de vedere macroeconomic, România stă bine la nivelul datoriei private', a spus economistul-șef al BNR. ?óÔé¼?¿

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.