Un număr de 14 lăcaşuri de cult mozaice vor fi reabilitate până la sfârşitul anului, cu fonduri de la bugetul de stat. Guvernul a suplimentat, în şedinţa de miercuri, cu 400.000 lei bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2007, pentru Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, în acest scop. Lăcaşurile de cult sunt din Bucureşti, Dorohoi, Câmpulung Moldovenesc, Oradea, Bacău, Carei, Alba Iulia, Braşov, Satu-Mare, Timişoara, Craiova şi Cluj-Napoca. Din cauza insuficienţei fondurilor financiare proprii, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România nu poate susţine, în acest an, fără ajutorul financiar al statului, lucrările de consolidare şi reabilitare a unităţilor de cult – sinagogi, temple, case de rugăciune, cimitire.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















