Acasă Actualitate Beizadea de UMF-istan trimisă în judecată de DNA pentru corupție

Beizadea de UMF-istan trimisă în judecată de DNA pentru corupție

DISTRIBUIȚI

Ieri un comunicat al DNA a cutremurat celebra UMF-istan . Fiul unui mahăr a fost trimis în judecată alături de PNL-istul Mihai Voicu pentru că a vândut locurile pe listele de candidați USL în 2012. Absolvent al UMF Craiova, doctor în medicină, preparator universitar și rezident chirurg, MOGOȘ ȘTEFAN LUCIAN DAN mai are un dosar la DNA. Tati, profesorul universitar și conducător de doctorate, Dan Gabriel Mogoș, l-a uns „pe criterii politice” în 2012 președinte al Agenției Domeniilor Statului, instituție în subordinea Ministerului Agriculturii, poziție din care, spune DNA, „a instigat funcționarii din subordine cu atribuții în domeniul achizițiilor publice să încalce dispozițiile legale pentru favorizarea unor firme private, finalizate cu încheierea de contracte care prejudiciau bugetul instituției. Totodată învinuiții au făcut presiuni cu amenințarea demiterii din funcție a funcționarilor din subordine, pentru ca aceștia să nu respecte procedurile legale de achiziție și să accepte încheierea contractelor în condiții păguboase pentru ADS. În baza aceleiași rezoluții infracționale, cei doi învinuiți, au modificat programul anual de achiziții publice pe 2013 al ADS cu încălcarea BVC prin realocări de fonduri de la repere necesare și utile companiei la altele nejustificate.”
Deși după modelul consacrat deja în România, familia Mogoș deține o clinică medicală în Craiova care-i poartă numele pe beizadea a distrus-o lăcomia.
Anunțul DNA vine după ce DIICOT a ridicat în urmă cu o zi pe beizadeaua lui Mihai Lucan.

Chirurgul Marius Uscatu explica recent cum e rezidențiatul în România: „Înveți. Și tot înveți. Și plângi. Ești un simplu medic, nu ai “sânge albastru” de UMF-istan. Nu poți ajunge specialist decât cu o notă bună la rezidențiat. Și înveți. Uneori ajungi la Urgente, epuizat fizic si psihic. În timpul ăsta, colegii tăi, fiii și fiicele profesorilor din UMF, râd de tine, umplu terasele și cluburile de fițe. Ei nu învață, că nu au nevoie de rezidențiat: mămica sau tăticu’ le-au pregătit locurile călduțe din UMF. Și înveți…și ei râd de tine…. Iar după 20 de ani, ei, șmecherii de UMF-istan, sefi de clinici si decani, organizează un nou rezidențiat. Tot pentru fraierii care învață. De data asta, fraierii sunt copiii celor furați la rezidențiatul din 1996. Și tu înveți. Iar cercul se închide: după 20 de ani, tot UMF-istanul conduce destinele medicinei românești. Și îți spui: pentru ce am învățat, noi și copiii noștri?”

Foto http://www.mogosmed.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.