Acasă Actualitate CNSAS îl spală pe agentul „H15” Roșca Stănescu

CNSAS îl spală pe agentul „H15” Roșca Stănescu

DISTRIBUIȚI

Fostul jurnalist Sorin Roșca Stănescu, apelat de cunoscători după numele de cod „H15“ sau „Deleanu“, nu a turnat nici pås la Securitate și, în consecință, are dreptul să-i dea în judecată pe toți cei care îl mai cadorisesc și cu alintul de „fost informator“ sau „turnător“. Cel puțin așa consfințește, pentru a doua oară, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), într-o nouă adeverință, remisă oficial pe 20.01.2010. La peste trei ani de la declanșarea operațiunii Civic Media „Voci Curate“, destinate curățirii spațiului public de foști și actuali agenți ai unor servicii secrete comuniste, de la Securitate la rețelele antiromånești ale KGB, STASI, AVO și succesoarele lor, CNSAS a binevoit să răspundă și în privința lui Sorin Roșca Stănescu, fost ziarist și fost director al fostului ziar „Ziua“. Deși apar și noi informații picante despre trecutul de turnător al lui Roșca Stănescu, „uitate“ pånă azi de acesta, decizia CNSAS este demnă de „Cascadorii Råsului“, în contextul în care colaborarea cu Securitatea a celui cunoscut și ca șantajist de presă este de notorietate publică încă din anul 1992. Ridicolul acestui act oficial al unei instituții a statului romån, care alocă și consumă fonduri uriașe pentru „deconspirarea agenților Securității“ – protejåndu-i în noua formă a legii concepute de Marius Oprea pe cei ai altor servicii secrete, comuniste sau nu – este aproape inimaginabil și demonstrează fără tăgadă rolul nefast, insalubru și injust al CNSAS.
Negru pe alb, fostul președinte al CNSAS demisionat recent, invocând presiuni și amenințări, Ladislau Antoniu Csendes, a semnat Adeverința Nr 10546/01.10.2009, prin care „domnului ROȘCA STĂNESCU Sorin Ștefan, fiul lui Petre și Delia Didona, născut în data de 08.09.1949 în Brașov, județul Brașov, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității“. Pe lângă faptul că, potrivit datelor istoriei recente, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, este cel care i-a furnizat lui Petre Mihai Băcanu, în 1992, Dosarul de informator al lui Sorin Roșca Stănescu, pe atunci ziarist la „România liberă“, despre fostul director „Ziua“ se poate spune însă că este un arhi-cunoscut colaborator al Securității, după cum a recunoscut-o chiar singur, în repetate rânduri.

Filiera Măgureanu – Băcanu

Dacă ilustra mașină de tocat bani și dosare, care este CNSAS, nu a avut timp să se documenteze asupra acestui caz de la „sursa“ Măgureanu și să intre în posesia filelor aflate în posesia „colegului“ Băcanu – la rândul său cunoscut ca fost colaborator al KGB – poate ar fi putut să-l audieze pe distinsul ne-informator sau, măcar, să-i consulte amintirile, ultra-publice. Dacă ar fi avut disponibilitatea aceasta nemărginită ar fi putut să afle că, potrivit propriilor declarații, în anii ‘70 lucra alături de un Adrian Păunescu și Vladimir Tismăneanu sau Ana Blandiana la revista „Amfiteatru“, publicată de Uniunea Asociației Studenților Comuniști din România (UASCR), ulterior fiind transferat la publicația comunistă „Viața Studențească“, unde l-a regăsit pe Tismăneanu, alături de un Ioan T. Morar sau Traian Ungureanu. Aici și-a și început colaborarea cu Securitatea, benevolă, după cum mărturisește Roșca Stănescu. E drept, asupra momentului exact al declanșării muncii informative în cadrul DSS nici el nu mai este sigur. În biografia sa romanțată, publicată pe site-ul propriu, Roșca susține că „timp de cinci ani, până în 1986, am fost colaborator al Brigăzii Antiteroriste, care aparținea Securității“. Afirmația aceasta este contrazisă de o altă confesiune, făcută în direct la Realitatea TV, într-o emisiune „100%“ de prin 2006, în care Roșca spune: „m-am autopropus pentru a colabora cu Securitatea prin 1973“. Ca atare, onor CNSAS-ul a omis dintr-un foc – ba chiar din două, dacă luăm în considerare și o altă Decizie, din 2002, la fel de stupidă – o colaborare cu Securitatea extinsă pe parcursul a 13 ani! În noua Decizie, CNSAS susține că a preluat de la SRI, în anul 2005, Dosarul Fond de Rețea nr. R 43022, „care conține documente noi și neprocesate cu privire la relația domnului titular Roșca Stănescu Sorin Ștefan cu Securitatea“. Cu toate acestea, în timp ce toți cei 13 ani de colaborare strânsă cu DSS a ziaristului Roșca Stănescu par să fi dispărut cu totul din atenția CNSAS, ni se învederează în schimb o penibilă tangență cu Securitatea a elevului Roșca Stănescu: „Fiind elev în clasa a X-a în cadrul Liceului Nicolae Bălcescu din București, este luat în studiu și propus pentru recrutare de către Direcția a II-a, Serviciul 6, Biroul 2, la data de 12.05.1966, urmând a fi folosit pentru încadrarea informativă a colectivului de elevi de la școala menționată“. Însă după o perioadă de probă de șase săptămâni jumate, recrutarea a fost, până la urmă, respinsă, deoarece, potrivit notelor ofițerului de Securitate al Liceului, „titularul nu a păstrat secretul asupra discuțiilor“.

Sorin Roșca Stănescu: „Am fost H15“

Iată însă ce mărturisea, personal, Sorin Roșca Stănescu, la postul Realitatea TV al tovarășului său, Sorin Ovidiu Vîntu: „La sfârșitul facultății m-am împrietenit cu un tânăr care era unul din liderii organizației palestiniene din România. De la acesta am aflat că urma să pună la cale într-o altă țară un atentat terorist. Mi s-a părut ceva grav și m-am dus la redactorul-sef al revistei «Viata Studențească».
El m-a pus în contact cu un ofițer care răspundea de presa de la Casa Scânteii. M-am întâlnit cu acela și i-am relatat despre ce era vorba. M-a rugat dacă nu vreau să-i povestesc același lucru unui coleg de la brigada antiteroristă. M-am întâlnit cu ofițerul de la brigada antiteroristă și așa mi s-a propus să colaborez și pe viitor.
Am acceptat și am semnat un angajament având două nume conspirative. Am avut succesiv numele de cod H15 și Deleanu. Am primit și bani, dar ca decont pentru deplasările făcute“.
Această ieșire a fost completată și în scris de către Roșca printr-un „auto-denunț“:
„Este adevărat, sunt «H15». Acesta a fost, pentru cea mai lungă perioadă, numele meu de cod. E adevărat, la început îmi alesesem altul. «Deleanu». Am fost un colaborator atipic al Securității. În primul rând, pentru că nu am fost recrutat. Am ajuns acolo pe un traseu special. Eram redactor la revista «Viața Studențească». Inevitabil, scriam și despre studenții străini. Am fost într-o tabără la Izvorul Mureșului. Împreună cu soția. Acolo făceam dese plimbări prin pădure, culegând ciuperci. Soția era din Sibiu și maestră în identificarea ciupercilor comestibile. Într-o asemenea excursie prin pădure, unde uneori veneau cu noi și alți studenți, am cunoscut un tânăr cu totul și cu totul special. Extrem de inteligent, vesel, manierat și cult. Era președintele studenților palestinieni din România. (…) Tânărul s-a confesat. Mi-a vorbit despre planuri mai ample, despre proiecte pe care ei le preconizau, în scurt timp, în Germania. Era vorba de atentate. Doreau să sensibilizeze lumea. Și lucrau deja cu o organizație teroristă, alcătuită din cetățeni germani. (…) M-am întors. M-am dus la redactorul-șef și i-am povestit în detaliu ce s-a întâmplat. Acesta m-a rugat să am o discuție cu un domn care se ocupa de Securitatea Casei Scânteii. Mai târziu aveam să aflu că el era un fel de tătuc al securiștilor ziariști. După discuția cu acesta, el mi-a cerut să mă întâlnesc cu un coleg. (…) Aveam de ales. Un lux de care nu au beneficiat mulți. Cei care au colaborat cu securitatea au făcut-o, în general, sub santaj. Sau, în cel mai bun caz, din dorința de a obține ceva la schimb. După două zile, ne-am reîntâlnit. Alesesem. Voi informa în scris Brigada Antiteroristă. Am semnat un angajament și mi-am ales un nume de cod. Am fost instruit cum să procedez. Îmi erau decontate cheltuielile. Nimic mai mult. Niciun avantaj. Decât, cel mult, acela de a mă putea mișca mai liber decât alții printre străini. Ani de zile am trăit cu certitudinea că fac un lucru important. În definitiv, munceam de două ori pentru un singur salariu, cel de redactor la «Viața Studențească». Credeam că obțin informații extrem de importante pentru statul român. Aceasta s-a dovedit o informație pe jumătate adevărată“, depănează Roșca în amintirile sale.

Nici „sursa“ DIE Adameșteanu nu a colaborat

Fostul jurnalist consideră acum, după anii de colaborare, că este posibil ca informațiile sale să fi fost folosite de Securitate împotriva unor cetățeni români: „Aveam să aflu târziu, cred că prin 2003-2004, că cele mai multe dintre informațiile pe care eu le furnizam nu erau destinate, așa cum credeam, contracarării unor lovituri de tip terorist și, implicit, salvării unor vieți omenești. Securitatea folosea aceste informații altfel… împotriva propriilor concetățeni“. Dacă Roșca are dreptate, atunci afirmațiile sale contrazic total Decizia care se bazează pe prevederile art. 2, lit. a și b din OUG 24/2008, privind „atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului“. În același Dosar remis Asociației Civic Media se mai află o Decizie similară, care o privește pe scriitoarea Gabriela Adameșteanu, redactor-șef al revistei „22“ o perioadă îndelungată și membră de vază a Grupului pentru Dialog Social (GDS), despre care ni se spune, tot așa, că nu a colaborat cu Securitatea dar a fost „sursă a UM 0544“, respectiv fostă DIE, actuală SIE.
Concluzia este îmbârligată. Dacă aceasta este Decizia CNSAS în ce-l privește pe „H15“ și „Deleanu“, ori Legea consilierului fără ORNISS a lui Tăriceanu este de aruncat la coș, ori Roșca și-a inventat toată povestea, ori Măgureanu a vrut să-l reconspire și atunci putem specula liniștiți că Sorin Roșca Stănescu este și acum ofițer pe deplin conspirat al vreunui serviciu secret, de la noi sau de-aiurea. Care?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.